Astăzi o cunoaștem pe violonista Ioana Cristina Goicea, născută în 1992 la București într-o familie de muzicieni. Ea este fiica violonistei Cristina Anghelescu. A studiat în România, dar și în Germania, iar cariera ei muzicală a însemnat și participarea și câștigarea a numeroase concursuri importante. Printre ele se numără Premiul I, în 2017, la Concursul Internațional de Vioară "Michael Hill" din Noua Zeelandă. Ioana Cristina Goicea este, de asemenea, laureată a Concursului Internațional de Vioară de la Indianapolis în 2018 și câștigătoare a Concursului de Muzică de la Bonn, tot în 2018. A câștigat, de asemenea, premii I și premii ale publicului la concursurile "Johannes Brahms" și la Concursul Internațional "Andreea Postachini". Este, de asemenea, laureată a competiției "Fritz Kreisler" de la Viena și câștigătoare a Premiului "Carl Flesch" la Baden-Baden în Germania. Ioana Cristina Goicea apare des pe scena de concert, dar și pe cea de recital, fiind foarte pasionată și de teritoriul cameral. Eu am prins-o după repetiția pe care a avut-o cu Orchestra Filarmonicii bucureștene, cu care a concertat de curând pe scena Ateneului Român.

Mama ta a fost cea care ți-a pus vioara în mână?

Da, dumneaei și bunicul meu, care a fost concertmaestrul orchestrei Operei din București. Ei doi.

Și ți-a plăcut de la început sau ai simțit-o ca pe o obligație?

Întrebarea asta mi s-a pus de multe ori. E foarte greu de spus, fiindcă la 3-4 ani nu știu cât chef poți să ai de așa ceva. Dar a fost foarte natural fiindcă eu n-am avut altă șansă. Într-un fel, mi-a plăcut. S-a potrivit extraordinar. Cred că e instrumentul care mi s-a potrivit cel mai bine.

Ai făcut și pian secundar la un moment dat?

Da, am făcut și pian. Dar întotdeauna am știut că o să fie vioara... sau ei au știut și am știut și eu... nu știu de ce. Pur și simplu, mi s-a potrivit mai bine.

Poate că era și un sunet cu care erai deja obișnuită.

Cred că da.

Și cea mai lungă sau cele mai lungi colaborări ale tale cu profesorii, care au fost?

Păi cu ai mei, bineînțeles. Eu acum studiez de trei ani și jumătate cu profesorul meu de la Hanovra, Krzystof Wegrzyn. Înainte am studiat cu doamna profesoară Mariana Sîrbu pentru trei ani, iar înainte, doi ani am studiat cu Petru Munteanu. Cred că asta e cea mai lungă, cea cu Krzystof, fiindcă sunt aproape patru ani de acum; deci am depășit cei trei ani.

Crezi că o să simți nevoia unei îndrumări din afară și în viitor?

Da, întotdeauna cineva poate să devină mai bun și trebuie să progresezi și ai nevoie de sfatul cuiva. Dar peste zece ani nu știu sigur, n-o să mai fiu studentă, dar întotdeauna voi avea sfatul cuiva. Sunt convinsă că voi avea nevoie.

Cum știi când să pui punct unei colaborări de genul ăsta? Sau s-a legat strict de etapele de studiu pe care le parcurgi?

S-a legat de etapele de studiu. Eu acum încă mai studiez, sunt la clasa de solistică, foarte liberă din punct de vedere al programului fiindcă eu călătoresc foarte mult. Sunt stabilită în Hanovra, dar călătoresc peste tot și, de fapt, singurul lucru pe care-l fac sunt lecțiile de vioară în principiu, nu mai am alte cursuri fiindcă le-am absolvit deja.

Din câte știu, ai devenit și cetățean german.

Da, de curând, de o lună.

Felicitări! E ceva ce ți-ai dorit, evident.

Bineînțeles, de ce nu, dacă se poate?

Ți-ai păstrat și cetățenia română?

Da. Noi fiind în Uniunea Europeană, e posibil.

Ce anume înseamnă pentru Ioana Cristina Goicea experiența competițională? La nivelul la care ești tu acum, te-a ajutat asta să-ți creezi niște contacte?

Da, asta m-a ajutat enorm. Aș putea să spun că trăim acum o perioadă în care concursurile sunt, într-adevăr foarte importante pentru tinerii muzicieni, fiindcă este un mod de a te face cunoscut. Câștigarea unui concurs nu garantează o carieră, dar, în multe cazuri, chiar dacă nu iei premiul I la un concurs, te poate vedea cineva. Acum și faptul că totul este transmis pe youtube, pe facebook, pe internet, toată lumea știe, ascultă, vede... Eu am avut numai lucruri de câștigat de pe urma concursurilor până în momentul actual. Nu mă pot plânge. Și am avut și mare noroc, fiindcă concursurile sunt loterie și e foarte greu, e o presiune enormă și câștigă cel care are nervii mai tari.

Ești impresariată de cineva acum?

Deocamdată sunt impresariată de Deutscher Musikrat. Eu am câștigat un concurs în Germania anul trecut, cel mai important acolo. Inițial a fost numai pentru nemți, dar de câțiva ani este și pentru cetățenii Uniunii Europene. Deci cine a studiat în Germania peste patru ani are dreptul să participe. Concursul ăsta e ca un fel de agenție; dacă ai câștigat premiul, cei care organizează concerte te contactază prin intermediul lor, practic. Timp de trei-patru ani sunt asigurate foarte multe concerte la cele mai importante festivaluri în Germania și nu numai, pentru că de la asta bineînțeles că vin și altele. Dar nu e o agenție de impresariat concretă.

Ar fi benefic pentru tine, crezi, să ai și un agent?

Da, ar fi benefic. Sunt în discuții cu mai multe părți, numai că toate concertele pe care le am sunt fără agenție. Și cu agențiile e o chestie foarte dificilă, pentru că trebuie să fie o agenție foarte bună care să se ocupe de tine, iar dacă este o agenție mai mică sau care nu se ocupă cum trebuie... mai bine singur. Va veni totul la momentul potrivit, cu siguranță.

Dacă ai avea o zi liberă la dispoziție, cum ți-ai petrece-o?

Grea întrebarea! Sinceră să fiu...

... ai dormi!

Unu - aș dormi. Doi - aș face sport, m-aș duce la sală (ceea ce oricum fac și acum, chiar dacă n-am zile libere). M-aș plimba, aș citi, aș ieși cu prietenii. Asta se întâmplă și în zilele în care nu sunt liberă. Dar, în orice caz, aș dormi. Aș dormi mult, fără ceas deșteptător.

Când ai plecat în Germania ai avut vreun fel de șoc cultural?

Eu am plecat mai întâi la Rostock când aveam 19 ani. A fost foarte greu. A fost greu fiindcă e o altă mentalitate. Eu din România, de aici, de la școală mă duceam acasă, totul era pregătit, nu trebuia să fac nimic... A fost, bineînțeles, greu. Dar m-am adaptat repede și am învățat și limba... m-am descurcat. Profesorii mei m-au ajutat și am avut foarte mare noroc cu oameni care mi-au fost alături.

Ți-a solicitat cineva până acum și părerile în calitate de profesor?

Da. Și asta e ceea ce îmi place extraordinar de mult. Ăsta cred că va fi un drum al meu în viitor, sigur. Am făcut și multe masterclassuri. Chiar acum, în Noua Zeelandă, când am avut turneul ăsta de două luni, au fost trei zile la rând în care am dat masterclassuri de dimineața până seara la copii de la 11 până la 24 de ani - toate vârstele, toate nivelurile... A fost o experiență foarte, foarte grea și foarte bună, fiindcă trebuie să te gândești ce să le spui, cum să faci lecție cu cineva de 11 ani care e începător, cum să faci cu cineva care cântă foarte bine, cu cineva care cântă mediu... și au fost toate foarte repede, foarte spontan. A trebuit să fac în două, trei zile și mi-a plăcut la nebunie. Eu mai am și lecții private, mai dau când am timp.

Ce te obosește cel mai tare și ce te energizează cel mai mult, în general?

Muzica mă energizează în orice caz, dar mă și obosește. Să mă întâlnesc cu oamenii îmi place, nu-mi place să stau singură. Sunt foarte comunicativă. De fapt, ce mă obosesc nu sunt concertele, sunt foarte mult călătoriile și întârzierile - trenuri întârziate, avion... toate lucrurile acestea care sunt parte din viața noastră.

În momentul ăsta, cum arată viitorul ideal pentru tine?

Vreau să cânt pe scene mari cu muzicieni extraordinari, să fiu aproape de muzicieni extraordinari de la care să pot învăța, să devin mai bună, și să predau, să-i învăț și pe alții ceea ce cred că pot fiindcă predând, oricum, tu devii mai bun, asta e clar. Și să fiu cât mai aproape de familia mea și de oamenii care-mi sunt dragi.

Transcrierea interviului: Gina Macsenţian