Una dintre cele mai importante voci feminine grave ale acestui moment - Judit Kutasi - este invitata rubricii de astăzi. Născută în 1986, a studiat de la 11 ani pian și violoncel în orașul natal, Timișoara, apoi canto clasic la Universitatea din Oradea și tot canto clasic la Academia de Muzică "Gheorghe Dima" din Cluj Napoca, unde a făcut un masterat. Este laureată a numeroase competiții - naționale și internaționale - iar în stagiunea 2013-2014 a făcut parte din Studioul internațional de operă din Zurich, în Elveția, unde a luat parte și la numeroase cursuri de măiestrie inetrpretativă cu artiști ca Brigitte Fassbaender, Anne Murray, Francisco Araiza sau Fabio Luisi. Tot la Zurich, unde a fost angajată în stagiunile 2014-2016 ca solistă în ansamblul operei, a interpretat roluri din opere de Wagner, Mozart, Ceaikovski, Donizetti, dar și Bohuslav Martinu, Richard Strauss, Giacomo Puccini și Giuseppe Verdi, colaborând cu dirijori de renume ca Nello Santi, Fabio Luisi, Marco Armiliato și cu regizori ca Robert Carsen, Damiano Michieletto, Sven-Eric Bechtolf. Din stagiunea 2016-2017 face parte din ansamblul Deutsche Oper din Berlin, unde a cântat, printre altele, roluri ca Ulrica din Bal mascat, Azucena din Trubadurul, Maddalena din Rigoletto, dar și Fenena din Nabucco de Giuseppe Verdi. A fost Bersi din Andrea Chenier de Giordano, Erda din Aurul Rinului și Waltraute din Walkiria de Richard Wagner, cântând sub baghetele dirijorale ale maeștrilor Donald Runnicles, Giacomo Sagripanti, Jeffrey Tate şi Roberto Rizzi-Brignoli.

Ați ascultat-o și dumneavoastră aici, la Radio România Muzical, cu ocazia deschiderii stagiunii 2017-2018 a Teatrului Scala din Milano; Judith Kutasi a fost atunci Madelon din Andrea Chenier, avându-i parteneri de scenă pe Anna Netrebko și pe Yusif Eyvazov, cântând sub bagheta lui Riccardo Chailly. A fost prezentă și pe scena Royal Albert Hall din Londra în cadrul Festivalului BBC Proms, cântând una dintre partiturile solistice din Simfonia a IX-a de Beethoven. Eu am întâlnit-o la Timișoara, unde a debutat pe scena operei locale în rolul Amneris din Aida lui Verdi.

Judit, tu ai studiat întâi aici, la Timișoara, ai făcut pian și violoncel.

Da, la Liceul de muzică "Ion Vidu".

Când ai hotărât că nu sunt pentru tine pianul și nici violoncelul? În sensul unei cariere.

Cumva soarta a hotărât pentru mine. După patru ani de violoncel, am avut un chist sinovial la mâna dreaptă și a trebuit să fiu operată și mă durea extrem de tare; nu puteam să mai folosesc încheietura și nu puteam să studiez îndeajuns ca să pot să ajung la o performanță. Și profesoara mea de atunci de violoncel, doamna Zârnoveanu, mă putea să învăț pe de rost concertele și să le cânt cu solfegiu - concertele pentru violoncel, toate studiile, tot ce era... să le învăț pe de rost și auzea că am o voce mai deosebită, cu o culoare mai deosebită. Și în clasa a VIII-a, când nu mai puteam să mai studiez nici la pian - eu voiam să fiu pianistă, dar era un pic prea târziu ca să fac o carieră de pianistă... Și în clasa a VIII-a, la 13 ani, mi-a recomandat să mă duc la doamna Viorica Pop Ivan să mă asculte. Mi-a băgat microbul ăsta de cântăreață de operă... Știi cum se zice... odată virusat, nu mai poți să scapi.

A știut de la început că ai voce de mezzo?

Mi-a luat cam patru ani; am început cu dânsa de la 13 ani... cam pe la 17 ani, atunci mi s-a definitivat. Am început ca soprană și vocea mea din an în an mergea tot mai jos, tot mai jos... se dezvolta hormonal corpul și atunci săream de la un repertoriu la altul. Eu am început ca o contraalto, am cântat repertoriul acesta ca să pot să-mi protejez cumva vocea. Și, în timp, m-am maturizat, am început să studiez repertoriul de mezzosoprană dramatică. Este, pur și simplu, o diferență de tesitură, de timbru vocal, de locul unde se simte mai bine vocea... În 2013-2014 când eram la Zurich, dacă mă întrebai atunci unde te simți bine, ziceam, da, în repertoriul de contraaltă mă simțeam bine. Dar cum anii au trecut și am început să studiez alte roluri și alt repertoriu, am simțit cum mi se urcă vocea și cum vrea să meargă înspre repertoriul de mezzosoprană dramatică.

Te mai aștepți la altfel de schimbări în următorii ani? Care să implice, evident, și o schimbare de repertoriu.

Cu siguranță o să fie o schimbare de repertoriu în vreo 10-15 ani, dar până atunci încerc să mă distrez cu repertoriul ăsta. Nu știu cum să zic... îmi face mare plăcere.

Părinții tăi sau cineva din familie e muzician? Cum ai ajuns tu să faci muzică, de fapt?

Nimeni din familia mea. Sunt singura. Bunica mea paternă era o amatoare a teatrului și tot ce era poezie, artă, teatru... ea scria și poezie. Îi plăcea tot timpul să meargă la teatru și tatăl meu a fost obișnuit de mic să meargă la teatru și la operetă. Pe atunci era opereta în vogă. Și mama m-a văzut că mergeam la școală și nu-mi plăcea nimic, nici o materie de la școală. Adică le învățam, ok, dar ce mă atrăgea foarte mult era muzica, tot ce era de dans. Am făcut și dansuri profesionale, populare și românești și ungurești, fiind din familie mixtă. Și, văzând că am înclinație spre ritm... mergeau la baluri, dansau, și mă vedeau și pe mine cum dansam, îi luam oalele mamei, le ciocăneam, le distrugeam, îmi plăceau sunetele. Eu am avut la noi, în Moșnița, o familie de muzicieni. Și fiind vecini, erau peste drum, a zis mama "ia să te duc, să vedem dacă într-adevăr ai ureche muzicală sau nu ai". Și m-a dus la Loredana și m-a testat. Când am văzut pianul, pur și simplu m-am îndrăgostit. Eu deja voiam să cânt la pian. I-am obligat pe ai mei să-mi cumpere pian. După școală, mergeam de fiecare dată la ea; îmi terminam repede temele și ziceam "mama, am plecat la studiu, mă duc la pian!"

Deci, erai pasionată! Era clar că nu era o tortură, un supliciu, aşa cum e pentru mulți copii. Mergeai de bunăvoie.

Nu, mergeam de bunăvoie. A zis Loredana: "doamna Neli, cred că e cazul să dați fata la Liceul de Muzică". Și așa am început.

Știu că ai fost și la foarte multe concursuri. A fost ceva ce ți-ai dorit tu - poate ca să capeți încredere, poate pentru niște confirmări - sau crezi că au fost niște lucruri necesare?

Concursurile cred că sunt foarte importante pentru cântăreții tineri pentru că așa îți cam dai seama unde ești, care e locul tău în lumea muzicii. În momentul de față, concursurile mari din străinătate ajută foarte mult să-ți găsești un agent, să ajungi la un impresar. Trebuie să ai un pic de experiență pe scenă, să mai cânți pe ici pe colo. Sunt foarte la modă acum studiourile. Eu așa am ajuns, printr-un concurs în Ungaria; de acolo, m-a văzut cineva... după aia am fost la un concurs în Viena, la Belvedere, m-a auzit cineva... am fost la un master în Elveția, m-a auzit un impresar și m-a chemat să fac audiție la opera din Zürich. Și atunci eu voiam să intru în studio, el m-a chemat să dau audiție pentru ansamblul operei. Și eu mă rugam la Dumnezeu "Vai, dă să iau la studio. Vreau la studio pentru că până intru-n circuit durează şi ei or să vrea să mă bage așa, direct în oala fierbinte!". Eram și tânără, 25 de ani... am zis ok, sper să mă ia la studio. Și am fost la audiție. M-a sunat agentul și mi-a zis "Știi, nu vor să te ia în ansamblu, dar vor să te ia în studio." Eu: "Aaa, asta voiam!" "Un an de zile în studio, după care vor să te ia în ansamblu." În anul acela de studio la Zürich m-au folosit și în teatru.

Apoi ai ajuns la Berlin. Ai ales Berlinul sau te-a ales el pe tine?

Cred că m-a ales el pe mine. N-am rămas în Zürich pentru că acolo este o casă cu un ansamblu foarte bun - într-adevăr, niște cântăreți extraordinar de buni - dar, din păcate, stilul acelei opere este de a chema cântăreți foarte, foarte mari - nume mari gen Kaufmann, Netrebko, Damrau ș.a.m.d. - pentru rolurile principale, și-atunci restul rolurilor sunt făcute de cei din ansamblu. Ca și cântăreț tânăr e bine să stai acolo, a fost bine pentru mine trei ani pentru că am învățat foarte, foarte mult, dar nu reușeam să cânt repertoriul pe care-l voiam, repertoriul meu verdian, Wagner - roluri mai mari, care să poată să mă ajute să îmi dezvolt vocea. Pentru mezzosoprană este mult mai greu să răzbați cu un repertoriu pentru că ești mult prea tânără, vocea este mult mai matură decât vârsta, așa cum eu am pățit. Eu puteam să cânt repertoriul ăla, dar nu mi-l dădeau pentru că vedeau că am 2 în față.

Și, oricum, arăți mai tânără decât ești!

Mulțumesc. De asta îmi ziceau că sunt "una bimba", o copilă.

La Berlin cum ai ajuns, la Deutsche Oper?

Printr-o audiție. La 7 dimineața eram în spital la urgențe cu febră 39 înainte de audiție și la 11 trebuia să am audiția respectivă. Eram cu branula în mână și așa m-am dus la audiție. Am zis, "ei, vocea sună ok, mergem la audiție acum ori niciodată!" Am cântat și directorul de la Deutsche Oper mi-a zis "Ok, ce vrei să cânți?"