Astăzi descoperim câte ceva din universul Evei Garet, cea mai tânără invitată - cel puțin de până acum - a rubricii "Trei răspunsuri despre tine". În 10 mai 2019 ea va împlini 13 ani. În prezent este elevă a Colegiului Național de Muzică "George Enescu", la clasa profesoarei Mihaela Zamfirescu. A început să cânte la pian la cinci ani și s-a remarcat încă din clasa I la concursuri naționale și internaționale, unde a câștigat foarte multe locuri I, premii de excelență, mari premii și diverse trofee. A cântat și cu orchestra în 2018, la 11 ani, pe scena Sălii Radio cu Orchestra de Cameră Radio, într-un concert mozartian. A colaborat apoi și cu Orchestra Filarmonicii din Râmnicu Vâlcea și, tot în în 2018, a cântat pe scena Sălii Mari a Ateneului Român împreună cu violonistul Alexandru Tomescu, în cadrul unui concert aniversar "Enescu Alumni 60".

Știu că părinții tăi nu sunt muzicieni.

Nu sunt.

Și și-au dorit ei foarte tare pentru tine să faci muzică sau cum a început povestea?

Știți că majoritatea grădinițelor particulare organizează cluburi. La grădinița la care am fost eu erau de șah, desen, gătit, germană, dar și de pian. Am vrut să merg la toate, deși erau opționale. Singurul care mi-a plăcut a fost cel de pian. Nu făceam mult - 10 minute de două ori pe săptămână. Doamna de pian de atunci i-a spus mamei că învăț cu ușurință și că am auz absolut, iar mama s-a gândit că dacă tot îmi place și am răbdare, să mă implic mai mult și am făcut ore în particular.

Ce ți-a plăcut? Pentru că, de obicei, nu ai răbdare când te așezi la pian și satisfacțiile nu sunt imediate.

Mi-a plăcut pentru că, în general, muzica clasică mă reprezintă.

Ești la clasa unei profesoare foarte respectate în domeniu, doamna Mihaela Zamfirescu. Ce-ți place cel mai mult la orele cu dumneaei?

Orele de pian sunt favoritele mele. Doamna este caldă și răbdătoare deși eu, ca toți copiii, mai sunt și neatentă uneori. Pot să vorbesc cu dumneaei despre orice. O apreciez și o iubesc din tot sufletul. Îmi place enorm felul în care îmi explică. Nu dă indicații precise - aici cântă mai tare, aici cântă mai încet - ci doar îmi povestește ce trebuie să aud, să simt și să transmit. În jurul oricărei piese pe care o cânt, dumneaei îmi construiește o poveste sau un tablou. Datorită ei sunt mai atentă la sentimente pe care de obicei trebuie să le spun doar prin muzică - la cum arată fericirea, tristețea, durerea, pericolul, duioșia, dar și la natură... cum se aude ninsoarea foșnind, vijelia, tunetele... Sigur, mai sunt și aspectele tehnice pe care le lucrăm, dar ora rămâne tot frumoasă.

Ai vreun compozitor pentru care ai făcut o pasiune momentan?

Mie-mi place foarte mult Liszt pentru e cumva, așa, întins pe tot pianul.

Asculți și altceva în afară de muzică clasică?

Când eram mică, în mașină nu puteam să stau fără Queen și ABBA. Dar acum, mai nou, în casă nu se ascultă nimic altceva decât muzică clasică.

Și asta nu e cumva, așa, ca o pedeapsă?

Nu.

Crezi că o să te preocupe pe viitor și partea de muzică de cameră?

Da, normal. Face parte din viața unui muzician.

Ai, în general, emoții când ești pe scenă?

Când sunt pe scenă, nu.

Ai vreun ritual în ziua în care ai de cântat? Mănânci ceva anume, dormi mai mult, poate?

Nu. De obicei dorm un pic mai mult, mă lasă mama. Și cam atât. Pur și simplu.

De curând, ai fost aleasă de postul nostru să participi la un concurs mai special - Concertino Praga, un concurs pe bază de înregistrări. Ai înregistrat în prealabil aici, în studiourile de la noi. Descrie-ne puțin atmosfera de acolo, cum te-ai simțit, cum a decurs ziua respectivă? Îţi amintești?

Da.

Ai venit cu mama ta, am înțeles.

Da. Și cu tata și cu doamna profesoară.

Cam cât a durat să înregistrați?

Țin minte că au fost vreo patru-cinci ore, două zile. O zi am făcut Haydn - nu mai știu câte variante... vreo zece-unsprezece. Și la piesa de Novak am avut trei variante. Următoarea zi am avut trei variante de Sonata Dante. A fost foarte obositor. Deși sună mai ușor decât la un concurs obișnuit unde cânți doar o dată și trebuie să-ți iasă din prima perfect, aici e mai greu pentru că trebuie să te concentrezi tot timpul, să îți ții energia pentru toată ziua și e mai greu.

Este o perioadă de acumulări acum la tine, muncești foarte mult și sunt convinsă că o să muncești foarte mult în continuare, dar toată lumea trebuie să se și relaxeze. Tu cum te relaxezi?

Din păcate, am foarte puțin timp liber, pentru că am și program normal la școală, cum au toate școlile - șase-șapte ore pe zi numai cultură generală și teme foarte multe și pianul. De obicei mi-l petrec citind lecturi pe care mi le recomandă domnul de română sau mama. Acum citesc Cișmigiu & comp. de Grigore Băjenaru.

Să înțeleg că printre orele tale preferate de cultură generală se numără limba şi literatura română?

Matematica mai mult.

Serios?

Geometria. Da.

Pentru că mi-ai zis că ascultați exclusiv muzică clasică acasă - care sunt interpreţii pe care îi admiri?

I-am pus chiar pe clasamente. Pe locul I sunt Daniil Trifonov și un pianist coreean, Seon Jin Cho. Pe locul II sunt o pianistă coreeană, Muray Perahia și Martha Argerich. Pe locul III sunt Yuja Wang, Lang Lang... și atât.

Când visezi, așa, cu ochii deschiși, la ce visezi?

De obicei visez la cum mă joc eu în grădina de la bunici cu prietenele mele, la pisica mea... și cum termin toate lucrurile și nu mai am treabă.

Uite o întrebare care se leagă de asta: dacă ai avea o zi liberă, ce-ai face atunci?

Probabil aș dormi.

Dacă ai avea o superputere, care ai vrea să fie aceea?

Nu știu... să învăț piesele fără să le studiez!

Și o altă superputere, care să nu fie legată de muzică?

Ar fi să citesc mințile oamenilor.

Când te gândești la tine, cea din viitor cum te vezi, cum te visezi?

Mă visez pianistă.

Interviu transcris de Gina Macsenţian.