Una dintre cele mai bune voci de mezzosoprană ale noii generații de cântăreți români este cea a Martinianei Antonie. De la Iași, orașul în care s-a născut acum 24 de ani și unde a studiat inițial, a venit la Conservatorul bucureștean, iar acum cântă pe scena Teatrului din Manheim. A câștigat multe concursuri importante nu numai în România, ci și în străinătate, fiind laureată, între altele, a competițiilor de la Avignon și Aslico. La București, a lucrat la clasa mezzosopranei Claudia Codreanu, dar a întâlnit în cadrul unor cursuri de măiestrie interpretativă personalități ale lumii operei ca Tereza Berganza, Viorica Cortez, Vasile Moldoveanu sau Marcello Giordani, precum și o echipă de vocal coach de la Opera Metropolitan din New York. Se simte cel mai bine în repertoriul de belcanto și a fost prezentă deja de două ori în cadrul Festivalului Rossini de la Pezaro. De altfel, am transmis și noi aici, la Radio România Muzical, vara trecută, spectacolul în care Martiniana Antonie a cântat împreună cu Juan Diego Florez și Pretty Yende, două staruri ale zilelor noastre. Martiniana este pregătită însă pentru provocări de tot felul, dovadă stând faptul că foarte curând va cânta la Manheim în foarte solicitanta operă a lui Bela Bartok - Castelul lui Barbă Albastră.

Aș vrea să începem cu povestea din spatele numelui tău, Martiniana. Eu, una, n-am mai cunoscut nici o altă Martiniana până acum.

Toată lumea mă întreabă sau e foarte curioasă. A fost alegerea mamei și vine din partea religioasă, de la Cuviosul Martinian care este sărbătorit chiar pe 13 februarie, și pe care recunosc că îl sărbătoresc pentru că ziua mea de naștere este vara și se întâmplă mai mereu să fiu plecată, să nu am prietenii aproape, familia aproape. Și, cumva, a rămas această tradiție de a-mi sărbători și ziua numelui.

Cum ai ajuns să studiezi muzică?

Așa a fost să fie. E o poveste des întâlnită în lumea cântăreților. Am cântat încă de când eram mică și, la un moment dat, și acasă și la grădiniță, toată lumea era exasperată de cântecele pe care le tot cântam. Așa că au zis hai să o ducem la un club de muzică pentru copii. Primii pași pe care i-am făcut pe scenă, am cântat tot felul de cântece despre natură și tot ce înseamnă lumea copiilor sau însemna lumea copiilor atunci. Mama a vrut să fac muzică doar ca un hobby. Nu s-a gândit niciodată că voi ajunge să merg pe drumul acesta, să-mi fie alegerea decisivă a vieții mele. Am făcut câteva lecții de pian când eram mică, dar tot a refuzat să mă ducă la Colegiul Național de Arte din clasa I. Totuși, la gimnaziu, a văzut că nu se mai poate și am dat admitere. Am avut posibilitatea să-mi aleg instrumentul pe care doresc să-l studiez și am ales chitara clasică, pe care nu am îndrăgit-o foarte mult atunci - este un instrument foarte greu. Ce mi-aș fi dorit eu era să pot să mă acompaniez, să pot să cânt cu vocea și cu chitara. Când am ajuns la liceu, am zis că vreau să iau cursuri de canto, iar singurele cursuri de canto pe care puteam să le iau și singurul studiu vocal pe care puteam să-l fac în Colegiul Național de Arte "Octav Băncilă" din Iași a fost canto clasic. Și, cumva, a fost o întâmplare, pentru că neavând ce să aleg altceva, am zis să vedem... practic, am început să cânt operă înainte de a asculta operă sau de a merge la operă. Nimeni din familia mea nu a avut carieră sau înclinații artistice atât de puternice încât să urmeze studii de specialitate și am fost, cumva, prima...

Tu ești laureată a câtorva concursuri foarte importante. Te-au ajutat ele să intri încet, încet în circuitul ăsta internațional al lumii operei?

Nici nu știu exact dacă m-au ajutat sau nu. Cert este că pe orice CV, un premiu internațional câștigat este un mare avantaj. Totuși, ce e foarte important în lumea noastră este audiția live. Ceea ce prezinți tu în momentul respectiv este de fapt și rezultatul final. pentru mine, cred că un premiu câștigat ajută extraordinar de mult. În primul rând, poți să-ți conștientizezi evoluția; asta, sigur, nu uitându-ne doar la premiu, ci analizânt toată prestația. De obicei, concursurile internaționale au mai multe etape. Putem analiza foarte multe despre noi, despre cum reacționăm la emoții, cu un repertoriu poate nu foarte cântat înainte... Și, desigur, încrederea pe care un premiu ți-o dă este cu siguranță foarte, foarte importantă pentru oricine.

Ai participat și la diverse masterclass-uri. Se poate prinde câte ceva din întâlnirile astea scurte pe care le presupune un curs de măiestrie interpretativă?

Nu e ușor, dar cred că este foarte important să fim ascultați de cât mai multă lume din domeniu și care, desigur, știe ce face, pentru că e foarte periculos uneori. Dar chiar și dacă am fost la un profesor care nu mi-a oferit ceea ce aveam eu nevoie sau ceea ce căutam, chiar și dacă mi-a oferit ceva ce m-a făcut să-mi dau seama că nu mi-e bine, tot am învățat și am conștientizat și poate mi s-a clarificat de fapt ce caut și ce să nu fac. Din păcate, în România există această viziune că studentul aparține de profesor și nu cred că este un lucru bun. Asta nu înseamnă că profesorul nu-mi oferă mie ceea ce am nevoie, dar pentru că fiecare cântăreț e diferit și simte diferit eu cred este nevoie să mergem să fim ascultați, să auzim păreri.

Tu cu cine lucrezi în prezent?

În prezent, foarte rar, dacă pot să comunic cu un vocal coach de care m-am apropiat mai mult și care este Liora Maurer... ea este pianistă la Metropolitan și are și ea repetițiile ei; eu aici, în teatru, am repetițiile mele și foarte greu ne sincronizăm. Dar, când simt într-adevăr că am nevoie, că trebuie să fiu controlată puțin de o ureche externă, încercăm să ne întâlnim pe skipe sau pe whatsApp, dar e destul de greu.

Aveți parte de persoane care să vă îndrume, la care să apelați din punct de vedere tehnic, vocal, în teatrul de la Manheim, unde ești tu angajată acum?

Din păcate, nu. Este un studio de operă, dar cu numele. Pentru că nu avem din păcate un profesor de canto aici și totuși trebuie să fim la înălțimea celorlalți soliști care sunt deja cu atâta experiență.

Martiniana, cum arată viitorul ideal pentru tine, în acest moment?

Viitorul ideal cred că ar însemna găsirea unui agent care să mă poată propulsa. Cu siguranță, și ascultătorii și cei din această lume știu că în ziua de astăzi poate e mai important să ai un agent bun decât ceea ce poți tu să arăți pe scenă. Și asta mi-ar plăcea cel mai mult; să pot avea contracte, să cânt în cât mai multe instituții de operă de prestigiu și să lucrez cu cât mai mulți muzicieni și colegi pe care i-am întâlnit de-a lungul timpului, cântăreți extraordinari. Și, desigur, o familie, pentru că e foarte greu să fii singur și să faci totul singur. Dar, din păcate, cel puțin în perioada asta, trebuie să facem cât mai mult - sau ar fi bine să facem cât mai mult - și să vedem, sper și eu, roadele mari să se vadă într-un viitor cât mai apropiat posibil. Cred că femeile în lumea operei au mult mai mult de tras decât bărbații. E, cu adevărat, foarte greu. Și-apoi, gândindu-ne la copii, vorbim despre perioada de refacere de după naștere, vorbim de faptul că trebuie să stai cu bebelușul tău... e, cu siguranță, o viață nu foarte ușoară. Dar eu, una, sunt dispusă să fac asta. Îmi doresc foarte mult ambele jumătăți și sper din suflet să reușesc.