Astăzi descoperim câte ceva din universul pianistei Alina Bercu - o artistă cu un palmares extraordinar, care locuiește în prezent în Germania. Alina Bercu a cântat în săli de concerte de renume - la Carnegie Hall, de exemplu, dar și în orașe ca Zurich, Munchen, Hamburg, Dusseldorf, la Roma, dar și acasă, în țară, la București. A colaborat cu Filarmonica din Viena, cu Orchestra de Cameră din Laussane și cu Orchestra Filarmonicii din Bremen între altele. Înregistrarea ei cu opusuri de Schubert și Brahms, realizată împreună cu violonistul Ilian Gârneț, câștigător al Concursului "Regina Elisabeta" de la Bruxelles, a fost recompensată cu Golden Label Prize în Belgia și cu Premiul Clefs d'Or în Franța. Alina este laureata unor prestigioase competiții, ca European Piano, Clara Haskil, World Piano Competition de la Cincinatti. Este preocupată și de muzica de cameră, iar în timpul liber aleargă pe distanțe mari, în natură, și-i place să gătească.

Tu ai muzicieni în familie? Cum ai ajuns să studiezi pian?

Eu am ajuns să studiez pianul dintr-o foarte mare întâmplare. Eram în clasa I, știam să scriu și să citesc, și atunci părinții mei au vrut să-mi găsească o ocupație. Inițial, ar fi vrut să mă dea la un curs de desen în Câmpina, de unde sunt eu, pentru că îmi plăcea să desenez, numai că trei săptămâni la rând doamna profesoară de desen nu apărea. Și, în mare disperare de timp, în a treia săptămână, mama a văzut o altă doamnă ieșind dintr-o sală și intrând în alta în acea școală de arte din Câmpina, și a întrebat-o ce curs are dumneaei. Și așa a aflat că doamna aceea avea un curs de pian și mai avea un loc liber - exact ce ne trebuia nouă - și, în lipsă de altceva, m-a înscris la pian.

Doamna aceea fiind doama Magdalena Toma, probabil.

Doamna Magdalena Toma a fost imediat după aceea, o persoană foarte importantă în viața mea, care după scurt timp mi-a recomandat să merg la Brașov, la doamna Stela Drăgulin. Și, de la Brașov, după șapte ani de muncă intensă, am venit în Germania unde mă aflu și acum. Aici, în Germania, am studiat la Weimar cu profesorul Grigori Grozman, la Nurnberg cu Wolfgang Munch; la Frankfurt am făcut și un masterat în muzică de cameră cu Michael ..., și Angelika Merkle. Iar acum, mai nou, sunt foarte, foarte încântată de faptul că sunt și eu asistent la Universitatea "Franz Liszt" din Weimar, unde am studiat acum câțiva ani. Și evident că o așa activitate îți oferă și ție alte puncte de vedere, pui problema altfel când înveți o piesă nouă. Vezi, practic, viața cu totul altfel când ai ambele perspective.

Profesoara Stela Drăgulin, cea cu care ai lucrat la Brașov, este renumită nu numai pentru performanțele pe care le-a obținut prin elevii dumneaei, ci și pentru strictețea, să spunem, colaborărilor cu aceștia. La tine cum s-au derulat lucrurile?

Acești ani au fost, într-adevăr, foarte, foarte importanți și doamna Stela Drăgulin este una dintre persoanele cele mai importante din viața mea, pentru că este o persoană foarte exigentă, foarte strictă, dar asta te ajută și pe tine să înveți ce înseamnă să fii disciplinat, să-ți organizezi bine timpul, să-ți organizezi bine gândurile. Practic, tot ce ține de tine... să poți să-ți pui o ordine, o ierarhie. Tot datorită dumneaei am avut și foarte, foarte multe concerte în perioada aceea. Eu, practic, am crescut pe scenă în toți acești ani, ceea ce este un lux, aș putea spune, pentru că observ foarte mulți muzicieni, pianiști din toată lumea, care cântă foarte rar și mai târziu, când eventual au șansa de a urca mai des pe scenă, aceasta îi poate intimida de multe ori. Pentru că știi foarte bine ce înseamnă să studiezi în camera ta, în sala ta de studiu, iar pe urmă să urci pe scenă și să cânți același lucru în fața câtorva sute sau mii de oameni. Nu pot decât să fiu foarte, foarte recunoscătoare pentru toți acei ani și îi mulțumesc doamnei Drăgulin pentru toată susținerea și toată încrederea. Sunt unul dintre puținii norocoși din România, poate chiar din lume, care au avut această șansă, să crească nu numai ca om, ci și ca artist, pe scenă.

De curând, te-am urmărit pe scena Ateneului într-un recital și mi-ai spus că nu ai, de obicei, emoții, ceea ce mi s-a părut straniu și minunat în același timp. E atitudinea ta firească dinaintea unui recital, a unui concert? Așa ești de obicei, foarte calmă?

Da. Acum, cred că e important și să definim emoțiile. Cred că pentru fiecare emoția înseamnă altceva. Sigur că înainte de absolut orice cântare, fie că este recital solo sau muzică de cameră sau concert cu orchestra, evident că ai o doză de adrenalină, dar asta te ajută și trebuie să știi să o apreciezi, să te bucuri de ea și să nu te sperii, pentru că aici foarte multă lume confundă emoțiile cu frica. Eu nu analizez ca fiind o frică, ci, din contra, este acel element foarte, foarte necesar ca apariția ta și tot concertul pe care urmează să-l susții să fie autentic, să fie proaspăt, să fie sincer... așa văd eu lucrurile. Îmi place foarte mult înainte de un recital cu partenerii mei cu care cânt (de muzică de cameră) să povestim, să spunem glume. Asta e pentru mine normal.

Tu cum ai defini succesul unui muzician în ziua de azi, Alina?

Cred că succesul este legat de echilibru și echilibrul sigur că arată altfel pentru fiecare dintre noi. La mine, acest echilibru se definește prin studiu, lectură, liniște... îmi place foarte mult liniștea, nu-mi place să fiu tot timpul înconjurată de zeci de oameni. Natura e foarte importantă pentru mine. Cred că, pe termen lung, e important să-ți faci timp foarte disciplinat și consecvent - două, trei momente pe săptămână - în care să fii doar tu cu tine și ori să meditezi, ori să citești ceva ce-ți luminează mintea, ori să faci sport, ori să te plimbi. Despre asta e vorba.

Apropo de sport. Știu că tu alergi cu mare plăcere și ai participat și la semi-maratoane, nu știu dacă și la maraton până acum. Te relaxează, te provoacă, ce anume-ți place aici? E relația cu natura, poate?

La fel, este vorba de un complex de senzații care le ai în urma acestui sport. Sigur că e natura care mă fascinează foarte mult și aerul curat pe care-l respir în timpul alergatului. Nu-mi place să alerg pe bandă, într-o sală de fitness, ci îmi place să ies în natură indiferent de vreme. Și, apoi, mi se pare fascinant cum, practic, e cea mai umană formă de sport. Nu ai nevoie de nici un fel de echipament suplimentar. În acest fel, prin mișcarea asta de mers sau de alergat, omenirea a evoluat, în felul ăsta ne-am răspândit pe toată planeta acum milioane de ani. Deci, cred că e fascinant din toate aceste puncte de vedere.

Cum arată viitorul ideal pentru tine?

Îmi doresc să îmi mențin acest echilibru interior, la care cred că în ltima vreme am descoperit o direcție, o formulă foarte bună pentru mine, care mi se potrivește, și anume aceasta de a combina munca cu relaxarea și cu orice alte activități legate de viață. Pentru că nu cred că pe termen lungă ajută să te concentrezi doar într-o direcție, trebuie să înveți să te bucuri de viață, de foarte multe oportunități care-ți apar. Asta cred că este o piatră de încercare pentru toată lumea. Să-și găsească un echilibru. Fiecare trebuie să-și găsească drumul lui.

Transcrierea interviului: Gina Macsenţian.