În rubrica de astăzi descoperim personalitatea sopranei Diana Țugui, una dintre cele mai frumoase voci ale momentului.

Diana, știu că tu ai început cu vioară, ai ajuns până la urmă să studiezi canto. Cum ai ajuns însă să faci muzică? Ai muzicieni în familie?

Mai am o verișoară care a terminat Conservatorul și a făcut, în final, muzică contemporană, dar talentul mi se trage de la bunicii mei care mergeau la serbările câmpenești și cântau. Mama mea, o mare iubitoare de muzică cultă, și-a dorit foarte mult în copilărie să facă ceva instrument și cred că toată dorința ei și-a revărsat-o asupra mea și la vârsta de 5 ani am început să fac vioară. Și am făcut vioară vreo doi ani și jumătate, dar nu am fost niciodată atrasă foarte tare de acest instrument. Până la urmă, ca să mă fac înțeleasă, am rupt arcușul viorii... să fie clar! Am sărit cu picioarele pe el. Îmi pierdeam răbdarea foarte ușor, pentru că această meserie, dacă dorești să fii cu adevărat profesionist, este nevoie de răbdare în orice am face. Nu putem sări etape, nu putem arde etape. Vocea - și acum vorbesc despre cântăreții de operă, despre tineri care la vârste foarte fragede își doresc să facă cine știe ce roluri care-i depășesc și vocal și ca și maturitate - această meserie se face cu răbdare. Spuneam la începutul interviului că mama mea era o mare amatoare și este încă o mare amatoare de muzică cultă; cânta prin casă. Și eu, la vâsta de 5 ani, o tot auzeam, mergeam la grădiniță și le cântam colegilor, iar acest lucru a continuat până aproape de momentul în care am plecat la Liceul de Artă, în clasa a VI-a. La grădiniță într-o zi, cred că era vară pentru că era geamul deschis, pe sub geamul clasei unde le cântam eu colegilor a trecut un profesor de muzică, domnul profesor Popescu Iulius. Era profesorul de muzică al Liceului Pedagogic. Și m-a auzit, a intrat, m-a văzut și a luat legătura cu mama și a început să mă pregătească pentru concursuri. Și, practic, prima mea apariție a fost ca solistă a Corului Liceului Pedagogic; eu aveam 5 ani. Mi-a rămas foarte clară această amintire; era în sala Liceului Pedagogic din Craiova, pentru că sunt craioveancă, și pentru că nu ajungeam la microfon m-au pus pe un cub alb. Mi-a rămas foarte clar în minte aproape până și mirosul sălii.

Cu ce alți profesori care ți-au marcat dezvoltarea te-ai mai întâlnit? Cu cine te-ai înțeles foarte bine, ai fost pe aceeași lungime de undă?

Cu toți profesorii mei m-am înțeles foarte bine și de la fiecare am luat câte ceva. Cea care mi-a deschis orizonturile a fost Viorica Cortez. Însă, Viorica Cortez a fost și este mentorul pe care l-am întâlnit la momentul potrivit, când deja trecusem prin Liceul de Artă cu doamna Cornelia Șerban, apoi la facultate cu doamna Sanda Șandru, de la care am luat foarte multe lucruri și, cumva, cu Viorica Cortez am reușit să sintetizez... am fost pregătită în acel moment să primesc ceea ce-mi dăruia.

Tu însăți predai?

Anul acesta am intrat la doctorat la Universitatea de Muzică din Cluj și am început să și predau. De-a lungul timpului am predat și în particular. Vreau să spun că, pe lângă faptul că-mi face foarte mare plăcere și de fiecare dată sunt foarte emoționată când un student are o reușită, satisfacțiile pot să sunt la fel de mari ca atunci când fac eu un spectacol bun. Faptul că am predat, și pe mine la rândul meu m-a ajutat să conștientizez și să-mi explic acest fenomen, fenomenul cântului.

Cum îți alegi rolurile, cum îți alegi partiturile?

Am avut răbdare și, cumva, eu am fost foarte norocoasă. Imediat după facultate, am fost angajată la Opera din Craiova, care nu este o operă mare, este o operă mică. Conducerea de la vremea respectivă a fost foarte înțelegătoare cu mine și nu m-au obligat să fac roluri peste puterea mea. Am debutat, de exemplu, Traviata la 26 de ani; gurile rele au spus că a fost un spectacol foarte bun, însă eu nu m-am simțit bine în interior și am rugat conducerea la vremea respectivă să mă mai lase un pic, să mai cresc rolul și să-l mai aprofundez. L-am lăsat doi ani și l-am reluat și a fost altceva; am reușit să încep să înțeleg profunzimea personajului. De-a lungul vieții vocea se schimbă și vocea mea a trebuit să intre în altă categorie de roluri, să abordez roluri mai lirice. Încă mai rămân anul acesta și, probabil, anul viitor pe roluri de lirico-lejeră - Lucia, Gilda, roluri înalte. Însă n-am cum să nu observ că vocea, ceea ce e normal, se duce către o altă direcție. Probabil că în 2-3 ani o să încep cu Desdemona din Othelo, de ce nu Paiațe - Neda ș.a.m.d.

Citisem într-unul dintre interviurile pe care le-ai acordat mai demult cred, acum vreo 7-8 ani, că îți place să desparți viața de scenă de viața de zi cu zi.

Da, categoric. Nu pot să fiu soprană și în viața de zi cu zi, și la bucutărie de exemplu.

Gătești?

Îmi face foarte mare plăcere să gătesc. Mai ales că sunt plecată destul de mult, când ajung acasă pentru mine gătitul este relaxare și este bucurie. Cumva, trebuie să mă rup, pentru că stresul și consumul sunt extraordinar de mari și dacă aș rămâne mereu în poveste, să mă gândesc la nu știu ce arii sau la nu știu ce acute pe care trebuie să le dau și care poate că nu-mi ies întotdeauna cred că nu mi-ar face bine absolut deloc. Așa că încerc în viața de zi cu zi să fac lucruri cât mai ieșite din zona de confort și cât mai variate, iar pentru acest lucru soțul meu care este un mare iubitor de artă și un artist în esența lui m-a ajutat foarte mult să ies din zona de confort și să fac lucruri la care nu m-aș fi gândit niciodată. De exemplu, mergem cu motocicleta; eu am propria mea motocicletă. Mă bucur enorm și de fiecare dată când mă urc pe motocicletă, nu contează că plec în vacanță sau plec până la teatru, intru în vacanță. Mi-am dat seama anul acesta că, de departe, îmi plac drumurile off road, drept care probabil că în scurt timp, a treia motocicletă va fi una de off road. În contractul meu de la operă este stipulată o anumită clauză care spune că nu avem voie să facem sporturi extreme. Mai am o colegă la teatru, la operă, mezzosoprana Iulia Merca, care de asemenea este motociclistă și ne întrebam dacă oare motociclismul intră la sport extrem.