Astăzi îl cunoaștem pe dirijorul de cor Răzvan Rădos care, în prezent, se află la pupitrul dirijoral al Corului de Copii Radio.

Pe scenă, inițial, ai ieșit în calitate de interpret de folclor. Era o tradiție de familie, a fost un imbold al tău sau cum s-au desfășurat lucrurile? Cum ai ajuns acolo la 12 ani?

Era o fascinație pentru un interpret din Ținutul Pădurenilor, Drăgan Muntean, un interpret de muzică populară care a plecat dintre noi în anul 2002, când eu aveam 12 ani, și așa, de revoltă că el a murit, am vrut să încep eu să cânt. Totul a început aproape ca o pasiune din copilărie sau ca o glumă, dar s-a transformat în ceva serios în momentul în care m-am întâlnit cu doamna Marioara Murărescu și mi-a făcut invitație în emisiunea pe care o patrona și mi-am dat seama că, chiar dacă am 13 ani, va trebui să abordez foarte serios muzica populară.

De la folclor la cor, am trecut printr-o altă fascinație față de un profesor, un profesor extraordinar al județului din care vin, județul Hunedoara, domnul Nicolae Ecobescu, un dirijor de excepție care ne-a îmbolnăvit de cor la orele de teorie muzicală de la Liceul "Sigismund Toduță". Dumnealui avea un cor, Corala Sargeția, și fie ne punea audiții, fie ne invita la concerte și astfel am ajuns să iubesc muzica corală.

Și-ai tăi... părinți, frați, surori... cântă cineva acasă?

E aici o întâmplare poate amuzantă dar și specială. Eu mai am încă doi frați - un frate și o soră. Când eram mici, eu eram cel care spuneam că vreau să devin preot și fratele meu cânta la clarinet într-o orchestră, orchestra Hațegana din Hunedoara. Și, de-a lungul timpului, s-au inversat rolurile. Eu am devenit muzician, iar fratele meu a devenit călugăr într-o mânăstire din județul Gorj.

Excepțional! Cum s-a întâmplat asta, oare?

Prin chemarea fiecăruia, care s-a manifestat la vârsta la care ne-am dat seama că putem lua decizii.

Părinții voștri v-au dat mână liberă în a vă alege drumul pe care să mergeți?

Părinții noștri ne-au susținut foarte mult și ne-au dat într-adevăr mână liberă și tot concursul pe căile pe care am vrut să mergem. Mereu am avut susținerea lor și chiar încrederea lor, pentru că eu atunci când aveam 14-15 ani plecam prin țară la festivaluri și stăteam zile întregi singur - trenuri ș.a.m.d., tot ce presupune o călătorie de genul ăsta - și mereu au avut încredere că voi face față. Or, genul ăsta de gestionare a situațiilor mie mi-a dat foarte multă încredere în mine. Cred că părinții mei au procedat foarte bine.

Când ai ajuns la București? Imediat după liceu? La Conservator aici?

Da. Am venit la Conservator, înnebunit să studiez dirijatul coral. eram foarte atras și, recunosc, toată lumea la Deva îmi spunea "O să te duci la Cluj, pentru că e o tradiție. Toți absolvenții liceului de aici merg la Cluj." Voiam să vin la București având, din nou, o fascinație foarte mare față de Madrigal și Marin Constantin, pe care sunt recunoscător că l-am văzut la treabă. Aș vrea să spun ceva cu ocazia asta, că tot vorbesc de fascinație și de modele, să-i îndemn pe tineri să aibă modele adevărate, pentru că eu cred că tot ce am realizat până acum se datorează faptului că, prin intuiție, am avut niște modele foarte bune.

Și acum probabil că ești apropiat de Voicu Popescu?

O, da. Ne leagă o prietenie minunată. Domnul Voicu Popescu este un om atât de liber și suntem foarte, foarte apropiați pentru că dumnealui, deși are o vârstă, este poate mai tânăr decât mine în spirit. Asta mă face și să-l admir foarte mult, sigur că este unul din marile mele modele, însă mă face și să mă bucur de faptul că dumnealui îmi este prieten. Cred că prima dată l-am întâlnit prin concerte, pur și simpli, dar apoi, prima dată în care l-am întânit și am lucrat alături de dumnealui a fost aici, la Radio, în cadrul unui proiect POSDRU "De la ucenicie la măiestrie în arta dirijorală", un proiect din care eu am făcut parte când eram student și în cadrul căruia am avut ocazia noi, studenții, să participăm la niște repetiții ale unor formații profesioniste. Era, îmi amintesc, Corul Operei implicat și știu că și Corul de Copii Radio. Ei, eu am fost repartizat la Corul de Copii Radio,și am și dirijat corul într-un fel de concert de final de stagiu și atunci am putut să-i văd la treabă. Eu eram deja mare fan Corul de Copii Radio - Voicu Popescu, îi urmăream peste tot, dar când am văzut ce se întâmplă în repetiții, când am văzut ce brainstorming fantastic se face și cum toată lumea contribuie și cu câtă dăruire, pot să spun - nu cred că leze pe nimeni dacă spun - că n-am mai văzut niciunde altundeva așa un format de a munci și cu siguranță te captivează. Trebuie să spun că domnul Voicu are o metodă incredibilă, poate că deja spun secrete... dumnealui îi creditează și pe cei mai mici copii și îi provoacă să-și spună ideile, iar asta în timp duce la un mare ghem de creativitate care devine din ce în ce mai mare în ansamblu. Am învățat foarte multe lucruri de când am venit la Radio și, stând în preajma domnului Voicu Popescu, înveți mereu, înveți și dintr-o discuție la cafea. Fac eforturi să-l țin cât mai mult timp aproape de noi, că ăsta e interesul.

Acesta este primul ansamblu cu care ai colaborat în mod oficial?

Nu. Am colaborat cu foarte multe ansambluri de-a lungul timpului, înceând de la Deva cu corul Vos Glas, un cor al bisericii protopopiatului din Deva - a fost primul meu cor. În clasa a X-a... ardea pasiunea corală și am simțit neapărat nevioa să dirijez undeva. Am venit apoi la București, unde am înființat niște coruri cu colegii mei de la clasa de cor. dar, în 2012, lucrurile au luat o turnură mai oficială prin fondarea Corului Regal - un cor care avea legătură cu Casa Regală a României și care reprezenta foarte frumosîn spectacole bune nu neapărat monarhia, că nu mi-a plăcut niciodată ca artistul să aibă culoare politică, dar și ideea de noblețe. Or, acest cor, în 2015, din diferite considerente administrative s-a transformat în Corul Canticum.

Corul Regal mai există?

Corul Regal există, sigur. Există și e condus de Andrei Stănculescu. Canticum, acum... suntem cu toții absolvenți, pentru că așa e la cor... pleci, suntem cu toții de-o vârstă, pornești pe drum și, la un moment dat, simți nevoia să rămâi aproape, chiar dacă "îmbătrânim".

Asta era o altă întrebare apropo de corurile care nu sunt profesioniste și care nu sunt legate de o instituție. Cât de dificil e să păstrezi o formulă constantă?

E dificil, e foarte dificil! Oamenii sunt curioși, unii vin doar să vadă, unii nu se pot plia. În trecut îmi era ciudă când vedeam că vin și nu rămân, dar apoi am înțeles că e normal să fie așa. Oamenii vin, văd despre ce e vorba, și cel care simte rămâne, cel care se simte în largul lui. Canticum mai are foarte puțini coriști, e mai mult un grup vocal - undeva la 16-17 cu mine cu tot - însă mă bucur că e așa pentru că acești oameni sunt de 3-4 ani în formație și și-au clarificat lor faptul că acesta e corul în care se simt bine. Canticum e un cor de proiect, ei au niște onorarii foarte mici pe concert, dar lucrează concertele ca și cum s-ar îmbogăți din ele (se lucrează ore întregi și uneori și noaptea). Repetăm la biserica Iancu Vechi Mătăsari.

Cum arată viitorul ideal pentru Răzvan Rădos?

În muzică, aproape de muzică. Cred că vine un moment în viața fiecărui artist când te gândești ce vrei, ce-ți dorești. Îți dorești putere, îți dorești celebritate sau ce-ți dorești? Și eu sunt berbec și mă consider un om ambițios și cu o energie destul de mare și am trecut prin toate ispitele, ca să zic așa, să-mi doresc foarte multe lucruri. Dar, mi-am dat seama că-mi doresc muzică.