Tibor Varga a descoperit că am talent și că ar merita să fac vioară.

Ana, vreau să te rog să povestim puțin despre copilăria și adolescența ta; am o curiozitate: care e numele tău de fată, nemăritată?

Bogățilă.

Ce drăguț! Și, te-ai îmbogățit? S-a adeverit?

Am tot ce-și poate dori oricine pe lumea asta, cred. Am și o carieră, și o familie frumoasă. Har Domnului, toate ne merg bine!

Știu că tu te-ai născut la Baia Mare, dar ai studiat la Târgu Mureș și apoi la Cluj Napoca, unde te-ai și stabilit, de altfel. Care au fost motivele acestor mutări succesive?

M-am mutat la Târgu Mureș după ce au murit părinții mei; mătușa mea, sora mamei, lucra deja acolo. Și-atunci, asta a fost cea mai bună variantă, să devin fiica ei.

Și-apoi ai mers la Cluj Napoca pentru că era aproape de Târgu Mureș și pentru că e o școală foarte solidă acolo.

Da, și îmi doream să studiez cu Victoria Nicolae.

Deci te-ai dus special pentru dumneaei!

Da. Și știam și de Cvartetul Transilvan. Eu am făcut cvartet din clasa a VIII-a. Am venit pentru ambele motive la Cluj - și pentru doamna profesoară și pentru Nicușor Silaghi din Cvartetul Transilvan, cu care am și început de altfel studiul cvartetului în Conservator.

Ai fost foarte hotărâtă. Aveai un plan bine definit, care s-a și concretizat. Deci, putem spune că ești foarte ambițioasă?

Da... păi dacă îl întrebați pe Traian (Boală, violist în Cvartetul Arcadia și colegul Anei. n. red.), cred că ar zice un cuvânt mai mult decât ambițios, sigur l-ar găsi sau l-ar inventa.

Ai început să studiezi foarte devreme vioara, la numai 4 ani. Care-i prima ta amintire legată de instrument?

Prima mea amintire legată de instrument e când se lua curentul, pe vremea comunismului, și domnul profesor de atunci - Ghebe Ludovic, de la Baia Mare - mă învăța să pun degetele pe coarde. Am învățat întâi să țin arcușul cu dreapta și apoi să pun și mâna pe vioară, mâna stângă. Și țin minte că s-a luat curentul a nu știu câta oară și nu mai găseam corzile. Și mi-a zis că trebuie să știu unde să-mi pun degetele indiferent dacă văd sau nu. Și așa mi-a rămas în memorie. Cred că dacă povestim asta cuiva din Vest, că se lua curentul și nu era căldură, că n-aveam apă caldă și stăteam la cozi interminabile pentru hârtie igienică, ar zice că vorbim aiureli.

Dar uite că s-au întâmplat și lucruri bune din nenorociri!

Da... am învățat să pun degetele direct pe coardă fără să mă mai uit unde le pun.

Nu vreau să trezesc acum amintiri dureroase, dar faptul că ai început așa de devreme cu vioara... mă face să cred că aveai muzicieni în familie?

Nu. Tatăl meu a fost medic, mama mea a fost handbalistă. Sora mea vitregă din partea tatălui, ea e pianistă și era căsătorită cu un dirijor pe vremea aceea, iar socrul ei a fost marele Tibor Varga, care de altfel a descoperit că am talent și că ar merita să fac vioară.

Și acestaa fost motivul pentru care ai început!

Da.

Nu știu dacă-ți amintești darera ceva ce voiai și tu sau ai fost împinsă de la spate în primă instanță?

Știu că atunci când mai vedeam la televizor - în alea două ore cât se dădea program - câteodată mai vedeam și violoniști, taraf... nu mai știu exact ce se petrecea la televizor, dar știu că vedeam violoniști care cântau și mi se părea așa, o chestie uau... cum reușește ăla să scoată sunet din chestia aia. Și când mi-au zis părinții mei, "Bun, o să faci vioară!", într-un fel m-am bucurat că o să încerc și eu să văd cum foncționează exact treaba asta. Bineînțeles că după aceea mi-a părut rău când am văzut că alți copii se jucau afară și eu nu.

Toți patru încercăm să ne mulăm unii după alții... exact așa cum faci cu partenerul de viață sau cu prietenii.

Tu te jucai în întuneric, încercând să găsești locul bun pe corzi... Înțeleg că ai fost atrasă de lumea asta, a muzicii camerale, de foarte timpuriu. Ai avut norocul să dai peste profesori și colegi dispuși să lucreze într-adevăr serios în cvartet atunci, în liceu?

Norocul meu a fost că era deja un cvartet format din trei colegi care erau mai mari decât mine cu un an și un coleg de-al meu de clasă. Și norocul meu a fost că unul dintre violoniști nu studia niciodată nimic și profesoara l-a dat afară din cvartet și m-a întrebat pe mine dacă vreau să-i iau locul. Și eu am zis "Bineînțeles, dar cum să nu!" Habar n-aveam cu ce se mănâncă cvartetul, dar instantaneu am făcut click cu toții și ne-am plăcut și ca persoane și ca instrumentiști. Ne întâlneam, lucram serios și sâmbăta, într-o zi liberă în care ai putea să faci orice altceva.

Mi-ai spus un lucru foarte important, și anume că v-ați înțeles muzical, dar și personal. Cât de important e lucru acesta? E ceva peste care se poate trece, la o adică, olipsă de comunicare în plan personal atâta vreme cât există comunicare muzicală într-un ansamblu mic?

Eu nu cred. E ca într-o căsnicie. Dacă nu te înțelegi cu partenerul, degeaba! Dragoste cu forța nu prea se poate. Și la fel... degeaba muzical, dacă nu te poți potrivi ca om și ca fire. Fiecare are fire diferită, normal, dar noi toți patru încercăm să ne mulăm unii după alții... exact așa cum faci cu partenerul de viață sau cu prietenii. Bineînțeles că și prietenii văd lucrurile altfel decât tine, dar întotdeauna încerci să ajungi la un consens.

Atâta vreme cât sunt constructive discuțiile, nu?

Dar niciodată nu lăsăm ceva neterminat. Dacă cineva are vreo problemă cu celălalt sau i se pare că a zis ceva mai pe un ton neadecvat, stăm și discutăm și clarificăm totul. Niciodată nu lăsăm ceva să se adune și să crească buba, că după aceea se sparge și e mai rău.

Pare foarte sănătoasă abordarea asta. Știu că în forma lui originală Cvartetul Arcadia s-a format în 2006. Care era componența atunci?

Violoniștii și violoncelistul eram aceeași. Am avut altă violă, alt violist, Marcel Cameniță, care din păcate, sau poate din fericire pentru el, a ales alt drum. Un an am fost împreună în acea formulă și ne-a prins bine tuturor anul acela în care am fost la cursuri, am avut concerte și ne-am înțeles bine cu toții. Doar că, na, la un moment dat, dacă cineva decide că totuși nu asta este pentru el, nu te poți pune de-a curmezișul.

Și ce s-a întâmplat din 2007, când a plecat colegul vostru de la violă, până în 2009, când a venit Traian Boală în locul lui?

Am mai avut un violist, Cristian Suărășan, și cu el ne-am înțeles foarte bine și totul a mers bine, doar că la un moment dat cu toții am simțit că parcă nu suntem exact ceea ce trebuie... n-a fost chimia aceea pe care o simți instantaneu. Când a venit Traian, de exemplu, imediat am simțit cu toții că da, bun, asta e! Îți dai seama că ceva lipsește într-o mâncare, dar nu poți să-ți dai seama că e sare, o fi piper, o fi ceva, și la un moment dat pui ingredientul lipsă și-ți dai seama că, da, asta a lipsit.

Și devine savuroasă mâncarea.

Da.

Pe soțul tău când l-ai cunoscut? Pe Zolt, care este violoncelistul ansamblului. În facultate, presupun.

Da. În 2003 l-am cunoscut. Trebuia să cântăm concertul dublu de Brahms și așa ne-am cunoscut.

Și l-ați cântat?

Da, l-am cântat de multe ori, până ne-am dat seama că nu doar Brahms, ci și noi doi...

Când te-am rugat să stăm de vorbă în acest interviu, mi-ai spus că s-ar putea să-ți fie puțin greu pentru că discuțiile tale cotidiene sunt legate foarte tare de viața și de activitățile copilului vostru. Câți ani are copilul vostru?

Face 2 ani în 25 octombrie.

Să vă trăiască! Simți că schimbarea asta din viața de familie a modificat cumva percepția ta asupra muzicii, asupra interpretării? Faptul că ești acum mamă a adus ceva nou cântatului tău?

Nu știu ce să spun! Cred că mai bine îmi întrebați colegii dacă se vede ceva din afară. Eu, oricum, mă străduiesc să le fac pe toate cât de bine pot. Altfel, nu prea îmi dau seama să fie ceva diferit, atât că într-un timp mult mai scurt trebuie să fac mult mai multe. Nu mai am vreme să studiez patru ore, să mă gândesc la ceva; lucrurile trebuie să îmi vină mult mai repede: frazări, arcușe sau digitație că, asta este, nu mai am grijă doar de mine, am grijă și de el. Dar asta mi-a arătat că, de fapt, putem duce mult mai mult decât ne dăm seama.

Practic, ai devenit și mai eficientă decât erai deja.

Da.

Sunt de principiul că dacă faci ceva, fă-o ca lumea, sau dacă nu poți s-o faci, atunci mai bine lasă.

Ești prim-concertmaestru la Filarmonica clujeană și ai avut aceeași funcție și în Orchestra Națională de Tineret. Mai este valabilă colaborarea cu Orchestra de Tineret?

Colaborarea - după cum spune și numele orchestrei - merge până la o anumită vârstă, când e timpul să ne dăm la o parte și să lăsăm tineretul. A fost o perioadă foarte, foarte frumoasă cât am participat acolo, dar, bineînțeles, toate lucrurile au un sfârșit și... a venit generația următoare. Deja s-au schimbat două generații de atunci.

Dar la Filarmonică în Cluj Napoca ești în continuare pe scaunul de lângă pupitrul dirijorului.

Da.

În afară de activitatea ta de concertmaestru și de vioara I în Cvartetul Arcadia, ai și activitate pedagogică? Predai undeva?

Predau doar privat, dacă cineva dorește să vină la un moment dat să-mi cânte, să-mi ceară sfatul, cu cel mai mare drag, dar altfel nu cred că mi-ar mai permite timpul să fac și lucrul ăsta bine. Eu sunt de principiul că dacă faci ceva, fă-o ca lumea, sau dacă nu poți s-o faci, atunci mai bine lasă.

Printre lucrurile făcute foarte bine de tine, de voi, se numără și niște compact-discuri cu cvartete de Janacek și, de curând, integrala cvartetelor de Bartok. Ați încheiat înregistrările la casa de discuri Chandos cu Bartok?

Da, am încheiat, și chiar lansarea discului are loc zilele acestea.

Unde?

În Anglia. Deja este disponibil de cumpărat pe site-ul de la Chandos.

Cât a durat înregistrarea, pe cât timp s-a extins ?

Opt zile - patru și patru. În primele patru am înregistrat trei cvartete - a fost anul trecut în septembrie. Și următoarele trei cvartete, tot așa, le-am înregistrat în patru zile... trei cvartete și, bonus, Dansurile românești în prelucrarea colegului nostru Dan Variu... le-am înregistrat la început de aprilie, anul acesta. A fost relativ scurt timpul.

Ați fost la Londra în studio sau unde anume ați lucrat?

Am fost undeva destul de departe de Londra, în est, aproape de Marea Nordului.

De ce ați ales Bartok?

Noi am simțit că înțelegem și și simțim muzica lui destul de bine, noi fiind ardeleni. El e născut în ceea ce acum este parte din Transilvania, la Sânicolau Mare; pe vremuri, era pe cealaltă parte a graniței. Dat fiind și faptul că a cules destul de mult folclor transilvănean și nu doar - la un moment dat, în cvartetul 5, una dintre părți este "a la bulgarese". Dar noi am simțit că parcă ni se potrivește foarte bine, ca o mănușă, muzica lui. Niciodată nu am perceput-o ca muzică modernă. Mie mi s-a părut clasic Bartok.

Cred că poate fi considerat deja clasic.

Da, dar mulți când aud Bartok, parcă le zici de Stockhausen sau Xenakis.

Sunteți în continuare cvartet în rezidență aici, în București, la Tinerimea Română?

Da.

Aveți mână liberă în alegerea datelor concertelor, în alegerea repertoriului sau trebuie să vă puneți de comun acord cu managementul?

Undeva între. Noi propunem niște date și programe și dacă cumva se nimerește vreo dată sau una dintre lucrări sau dacă ceva chiar nu se potrivește și cu ideile maestrului Cazacu, mai discutăm, mai încercăm să mai schimbăm. Întotdeauna există bunăvoință și din partea dânșilor și din partea noastră să facem întotdeauna să fie bine și pentru public, nu doar pentru noi.

De curând ați avut un concert care s-a chemat Carte blanche - un program în alb. Cum a fost receptat, afost primit cu bucurie programul pe care l-ați oferit așa, spontan?

Nouă așa ni s-a părut, că a prins la public și au fost destul de mulți. Am zis că fiind vară, sfârșit de iunie, lumea poate n-are răbdare și dispoziție să asculte nu știu ce muzică profundă și ultragândită. Am zis să fie un program mai light, cu muzică accesibilă publicului larg, nu doar muzicienilor.

Deci, ați ales muzică ceva mai lejeră!

Da. Și nouă ne-a făcut bine să mai schimbăm un pic peisajul.

V-ați mai descrețit frunțile, cu alte cuvinte!

Da. Și mi s-a părut că atmosfera la concert a fost una cu totul alta decât la concertele obișnuite, când toată lumea e sobră. A fost totul lejer, și noi pe scenă, și publicul în sală. Bine, nu chiar popcorn și altele, dar...

Pentru perioada următoare avem programat să vină al șaselea membru al cvartetului; la început de ianuarie vine frățiorul lui Norbert.

Voi participați și la destul de multe competiții foarte importante. Cum arată agenda voastră, a cvartetului Arcadia, pentru următoarele luni? Am văzut că aveți un concert în decembrie la Wigmore Hall.

Pentru perioada următoare avem programat să vină al șaselea membru al cvartetului; la început de ianuarie vine frățiorul lui Norbert.

Nu știam! Am vrezut că te referi la soții Boală. Felicitări!

Mulțumim. Așa că, o perioadă, câteva luni iarăși va funcționa Cvartetul puțin fără mine, dar încerc să prind trenul din mers și să nu stau foarte mult pe tușă. Să vedem cum mă voi descurca cu doi... și în doi, cu Zsolt, că suntem în doi și în cvartet și părinți.

Înțeleg că vă sprijiniți și acasă unul pe celălalt, ceea ce e important. Felicitări! Mă bucur foarte tare. Știți deja că e băiat, deci.

Da.

Să fie sănătos! Și voi pe lângă ei. Cel mare probabil că va pune și el mâna pe un instrument acum.

Păi are ukulele și trage de corzi cât încape și, de fiecare dată când scot și eu vioara să studiez, sau Zolt - violoncelul, vine și face pizzicato pe corzi, la sfârșit vine și ne șterge instrumentul, are grijă să fie totul frumos și împachetat... Săptămâna asta cântăm Wagner - Walkiria la filarmonică și când a văzut că pun arcușele în știmă a venit și m-a ajutat și mi-a "scris" și el pe marginea știmei. A pus și el niște arcușe acolo. Dar nu le-am șters, arată prea bine... trebuie să rămână.

Îți mulțumesc foarte, foarte mult Ana pentru conversația asta minunată!