M-am simțit mai acasă aici, în România, decât în Germania.

Adela, tu te-ai născut la Brașov, dar ai plecat foarte devreme din țară împreună cu părinții tăi. În ce oraș v-ați stabilit când ați plecat în Germania?

Tatăl meu a primit un post - el este trompetist - într-o orchestră din Nordhausen, în nordul Turingiei, un oraş din fostul DDR. De aceea a fost posibil și după revoluție pentru tata să primească acest post pentru schimb de experiență. Totul s-a făcut printr-o agenție artistică din România. Tata a trebuit să dea o audiție pentru această orchestră, a reușit și, în momentul acela, mama și cu mine ne-am mutat în Germania.

Mai păstrezi amintiri din România sau erai mult prea mică?

Am încă amintiri. Eu aveam aproximativ 4 ani când am plecat și trebuie să spun că am avut un sentiment extraordinar de plăcut în legătură cu atmosfera din România. Țin minte că am stat la bloc în acești patru ani, într-un complex de blocuri, și era o atmosferă prietenească între copiii de acolo - ne întâlneam, ne jucam în curte. Am rămas din țară cu acest sentiment pe care mai târziu nu l-am mai găsit chiar așa. În Germania este un pic o altă cultură, o altă atmosferă, în ceea ce privește vecinii. Nu am mai avut această întâlnire cu mulți copii, care era așa, o solidaritate care mi-a plăcut foarte, foarte mult. Și, de fapt, și în anii următori eu am avut încă multă familie în România la Pitești, la Râmnicu Vâlcea și cu părinții am continuat să ne întoarcem în fiecare vară măcar pentru câteva săptămâni sau chiar luni, să vizităm bunicii la țară. Întotdeauna mi-a făcut o deosebită plăcere să mă întorc în România, mai ales pentru atmosfera care mi s-a părut mereu foarte diferită de cea din Germania și care mi-a plăcut întotdeauna mult mai mult. M-am simțit mai mult acasă aici decât în Germania.

Îmi face teribilă plăcere să comunic cu alți oameni, să întreprindem lucruri împreună. Îmi place acest sentiment de echipă, de grup.

Tu mai ai frați sau surori?

Nu. Eu sunt singură la părinți.

Ți-ai fi dorit să mai ai frați sau surori?

Ooo, da, sigur. Chiar m-aș fi bucurat foarte mult penru că eu sunt un om căruia îi place foarte mult să fie social, cu mulți oameni. Îmi face teribilă plăcere să comunic cu alți oameni, să întreprindem lucruri împreună. Îmi place acest sentiment de echipă, de grup. Și asta mi-a lipsit un pic. Cu părinții, în stilul românesc, întotdeauna am făcut foarte multe lucruri împreună, am povestit foarte mult despre toate temele posibile, dar ar fi fost frumos să mai fie încă cineva. Mi-ar fi plăcut foarte, foarte mult, într-adevăr, să fi avut o soră sau un frate. Ar fi fost frumos!

Apropo de spații culturale, de spații geografice - un englez spunea de curând că pe britanici și pe americani îi desparte limba engleză. Tu ai locuit în două țări vorbitoare de limbă germană - Germania și Austria. Cum ai perceput Austria în primă fază?

Austria mi s-a părut un compromis foarte bun între ceea ce știam din România - această atmosferă deschisă, foarte prietenească și foarte călduroasă - și o anumită... nu răceală, neapărat, ci o anume distanțare, pe care am întâlnit-o în Germania. Austria e, de fapt, pentru mine o combinație foarte plăcută. Din primul moment oamenii mi s-au părut mult mai deschiși, mult mai prietenoși, cumva, în felul lor. În primul moment în Austria ai sentimentul că oamenii sunt nu morocănoși, nu e cuvântul potrivit, dar se plâng foarte mult de o mie de lucruri, însă întotdeauna această tentă negativă are un anumit umor. În momentul în care înțelegi acest umor specific... De fapt, este foarte interesant să ai de-a face cu acești oameni. Este foarte multă inteligență la mijloc și sunt foarte multe substraturi intelectuale care spun mult mai mult decât cuvintele și mi s-a părut foarte frumos, interesant și simpatic să văd cum reacționează oamenii în Austria la diferite teme. Am savurat comunicarea cu oamenii din Austria, pentru că au acest tipic care mi s-a părut foarte plăcut și interesant.

Înainte de a ajunge la Viena, unde locuiești acum, ai studiat la Salzburg și înainte de Salzburg au studiat în multe alte locuri din Germania. De ce te-ai transferat la Mozarteum în Salzburg? De ce nu ai rămas în Germania, la Berlin, de exemplu?

Acest drum s-a coagulat din evenimente care s-au petrecut în Germania. Primul meu popas în Germania la o adresă mai mare a fost la Conservatorul din Weimar, tot în Turingia, mai aproape de părinții mei. Tata mă ducea în fiecare luni cu mașina pentru o oră de vioară la Conservatorul din Weimar la început, după care, ca să am mai mult contact și cu lumea muzicală și cu mediul mai bogat muzical, m-a dus să fac școală specială de muzică în Berlin. Școală specială însemnând un gimnaziu muzical, cu toate materiile care țin de muzică - teorie, pian, orchestră ș.a.m.d. - pe lângă școală normală. Am avut ocazia să cunosc mai mulți profesori și atmosfera a fost cu totul alta, dar m-am dus și la multe cursuri în alte orașe. Printre altele, am făcut un curs cu profesorul la care era să ajung mai târziu în Salzburg, profesorul Igor Ozim, care era un foarte celebru profesor pe vremea aceea. Așa că la 17 ani eu l-am întâlnit pentru prima dată la acest curs și am fost extraordinar de încântată de felul în care ținea orele, de lucrurile pe care mi le-a spus. O cu totul altă lume. Mi-a deschis un orizont muzical pe care nu-l întâlnisem înainte în contactul din Berlin cu profesorii respectivi, cu toate că și aceia erau foarte buni și am putut să câștig foarte multe idei. Așa că după studii am încercat să ajung cumva să am din nou contact cu acest profesor. El preda la Conservatorul Mozarteum din Salzburg, așa că asta a fost adresa pe care mi-am pus-o în vedere. Am făcut cursuri suplimentare cu dânsul, am cântat și, până la urmă, dânsul a spus că mă primește în clasa sa. Bineînțeles că a trebuit să dau un examen de admitere la Conservator și am fost foarte fericită când am reușit și am putut să încep să studiez în clasa dânsului.

Părinții mei au fost întotdeauna extraordinar de deschiși și m-au susținut foarte mult în toate ideile pe care le-am avut. Și am avut multe idei în cursul vieții.

Am citit într-un interviu pe care l-ai dat pentru pagina oficială a Orchestrei Filarmonicii din Viena că ai avut, la un moment dat, o idee de a studia și alte lucruri în afară de muzică. Cu ce alte domenii ai mai cochetat?

Da, a fost un moment când eram în timpul examenelor de bacalaureat, când m-am gândit că de fapt există atât de multe lucruri interesante, a căror cale aş fi putut să o urmez. Problema este, cu instrumentul muzical, cu vioara, cu muzica în general, că începe foarte devreme. Eu am început târziu, la şapte ani, dar foarte mulți încep la trei, patru, ani deja să se preocupe numai de instrument. Totuși, mai există și alte lucruri pe lume, în viață. Și când foarte mare parte a existenței este ocupată în decurs de mulți ani de studiat la instrument, vine un moment când te întrebi dacă asta a fost totul sau asta o sa faci o viață întreaga, când de fapt ar fi și alte lucruri pe care le pierzi din vedere mergând excesiv pe acest drum muzical. A fost acest moment în adolescenţa mea, pe la 18-19 ani, când m-am gândit că poate există și lucruri în viață pe care le pierd mergând excesiv pe acest drum muzical. M-ar fi interesat limbile, pentru că eu la școală am făcut engleză și franceză și m-am gândit că împreună cu limba română și cu limba germană poate aș fi putut să merg pe această cărare, dar m-ar fi interesat și anumite domenii sociale, proiecte în țări străine. Mi-a plăcut întotdeauna să văd țări străine, să cunosc culturi diferite, să văd cum trăiesc alți oameni. Și mă gândeam că s-ar fi putut cumbinat ceva cu management, limbi și proiecte sociale. Dar, până la urmă, partea muzicală a fost dominantă, totuși, și m-am gândit că dacă tot am făcut atâta timp acest lucru și am avut o pasiune dezvoltată pentru asta, ar fi păcat dacă nu aș termina măcar acest drum sau ajunge la un rezultat concret și pe urmă pot să văd ce posibilități se ivesc pe parcurs pentru altceva.

Sunt curioasă - părinții tăi ce au spus atunci când le-ai zis că s-ar putea să nu mai continui cu muzica, că te bate gândul să faci altceva?

Ce m-a bucurat foarte mult a fost faptul că părinții mei au fost întotdeauna extraordinar de deschiși și m-au susținut foarte mult în toate ideile pe care le-am avut. Și am avut multe idei în cursul vieții. Desigur, nu le-a fost ușor cu mine, sincer, dar ei întotdeauna au încercat să discute cu mine și să punem în balanță aspectele pozitive și poate și negative totuși ale acestor idei și să vedem dacă merită să renunț la tot ce construisem până în momentul respectiv ca să încerc ceva total nou. Dacă aș fi spus că sunt chiar nefericită cu muzica, să zicem, și aș fi avut o pasiune deosebită pentru altceva, ei m-ar fi susținut indiferent pentru ce m-aș fi decis. Pentru asta sunt foarte, foarte fericită și le mulțumesc din inimă pentru că mi-ai lăsat chiar anumită libertate ca să mă dezvolt poate (... ... ...), nu numai ca să fac un lucru excesiv neapărat fiindcă trebuie să-l fac, dat fiind că am înțeles de ce vreau să-l fac, ceea ce este foarte important pentru mine în momentul de față. Ei n-au spus niciodată că mai târziu n-aș putea să o iau și pe alt drum dacă chiar doresc, dar am avut discuții foarte productive în comun și toate deciziile pe care le-am luat, le-am luat cumva în comun. Părinții mei sunt și cei mai buni prieteni ai mei, ăsta este adevărul. Mai ales în pubertate uneori sutiația cu părinții este mai dificilă, dar în cazul meu trebuie să spun că le-am fost foarte recunoscătoare pentru cât de deschiși au fost față de mine întotdeauna și cât de înțelegători în momente mai grele. Sincer, am avut foarte multă susținere și foarte mult ajutor din partea lor.

Există foarte des situația în care avem repetiţie filarmonică dimineața, repetiţie filarmonică după-amiaza şi spectacol de operă seara. Cei care fac planurile încearcă să evite cât se poate aceste situații - sunt trei servicii pe zi - dar foarte des nu se poate

Bănuiesc că ești foarte mulțumită cu viața ta profesională de acum.

Da, extraordinar. Adevărul este că a fost o șansă fenomenală intrarea în această orchestră, mai ales datorită turneelor pe care le facem, cu diversitatea și cu persoanele pe care le cunoaștem - sunt totuși mulți dirijori internaționali și soliști internaționali - lucrurile acestea îmi satisfac dorinţa mea de a vedea un pic mai departe, alte lucruri. Cumva, a fost o combinație foarte plăcută. A fost o șansă extraordinară de care am putut profita, de care m-am putut bucura.

Ai dat o audiție, pe care ai câștigat-o, și ești membră a Orchestrei Operei din anul 2014 și membră a Asociației Filarmonicii din Viena din 2017. Explică-ne, te rog, cum funcționează această orchestră vieneză, specială atât din punct de vedere al organizării, cât și din punct de vedere al repertoriului - cântă atât operă, cât și muzică simfonică.

A fost un pic complicat și, în general, nu este clar de la început, mai ales din numele orchestrei care sunt activitățile și cât de departe ajung ele. Totul a început din istoria orchestrei care a fost înființată ca orchestră a regelui, dar după aceea a devenit orchestră de operă. Fiind atât de cunoscuți ca buni muzicieni, au început să dea, din 1842, și concerte filarmonice care s-au bucurat de un succes enorm și care au devenit tot mai populare - acesta a fost momentul în care orchestra filarmonică a luat naștere. Noi suntem angajații Orchestrei Operei de Stat oficial, dar, pe lângă asta, tot ce se întâmplă pe bază de concerte filarmonice care n-au de-a face cu opera, facem sub numele de Orchestră Filarmonică vieneză. În cursul anilor această orchestră simfonică a fost organizată ca asociație. Asta înseamnă că fiecare membru din orchestră face parte din această asociație. Suntem 149 de muzicieni în orchestră în total în momentul acesta. Eu am fost angajată în 2014 la operă; asta înseamnă că am dat o audiție pentru operă, dar ceea ce implica direct era faptul că voi cânta automat și pentru filarmonică. Dar eu nu făceam parte încă din această asociație. Era ca și cum lucram pentru această asociație, primeam un salariu extra pentru toate activitățile simfonice, dar nu eram încă membră a asociației. Abia după trei ani orchestra se așează încă o dată și decide dacă eu sunt demnă și muzical și social - sunt diferite criterii care trebuiesc împlinite - ca să fiu acceptată în asociație, să fiu unul dintre cei 149 de membri. Nu sunt întotdeauna 149, pentru că unele poziții sunt libere sau sunt tineri care încă nu au fost acceptați, încă nu au terminat cei trei ani de probă pentru a fi luați în această asociație. Dar noi, de la începutul începutului, când suntem angajați la orchestra operei, cântăm totul integral - toate serviciile la operă și toate serviciile la filarmonică. Ceea ce este important de spus este că din cauza acestei forme care este, de fapt foarte specială, pentru că nu există exact în felul acesta în lume (există orchestre care, mai ales pe bază simfonică mai cântă și operă, dar mult mai puține, există și orchestre de operă care cântă și un anumit număr de producții simfonice), suntem unici. Noi cântăm 100% la operă, ca orchestră specializată, 100% pe parte simfoncă. Noi avem o casă care funcționează mai ales pe bază de repertoriu. Asta înseamnă că noi cântăm în fiecare seară diferite opere. Sunt patru, cinci pe lună care se cântă, iar în fiecare lună se schimbă tot acest complex de cinci sau şase opere și balete. Asta înseamnă că noi cântăm peste 50 de opere și balete pe stagiune, multe, bineînțeles, fără repetiţii; se consideră că într-o casă cu repertoriu nu este timp să se repete fiecare operă. Așa că te așezi în fosă direct în spectacol și trebuie să cunoști piesa deja atât de bine încât să poți măcar (cât de bine posibil) să ții pasul, iar asta în fiecare seară. Ceea ce este foarte stresant pentru început. Pe lângă asta, mai vin și producțiile filarmonice. Ceea ce înseamnă că există foarte des situația să avem repetiţie filarmonică dimineața, repetiţie filarmonică după-amiaza şi spectacol de operă seara. Cei care fac planurile încearcă să evite cât se poate aceste situații - sunt trei servicii pe zi - dar foarte des nu se poate, mai ales că avem și premiere la operă. Există în fiecare lună câte o premieră, sunt 10 premiere pe stagiune. Totuși, pentru aceste premiere trebuie făcute și probe fiindcă se schimbă și scena, adică și cântăreții trebuie să repete versiunea nouă, așa că și noi trebuie să repetăm împreună cu ei tot cursul acestei opere. Pe lângă aceste repetiţii filarmonice, avem din când în când și unele pentru premiere la operă sau, pur și simplu, pentru o premieră în care există un cântăreț nou.

Această decizie de a angaja mai degrabă bărbați cred că a avut legătură și cu volumul de muncă ieșit din comun. Mult timp s-a considerat că bărbații puteau să facă mai bine față, ceea ce putem să spunem că nu este așa și a fost dovedit că și femeile pot la fel de bine, în plus oganizându-şi viața privată.

Această orchestră cu o foarte lungă tradiție între ansamblurile profesioniste a fost, până nu demult, închisă femeilor. Am văzut că există câteva articole ce-ți sunt dedicate chiar din perspectiva aceasta, a faptului că ești femeie în Orchestra Operei și a Filarmonicii vieneze. Cum te-ai simțit tu la început? Cum te simți acum? Ai avut ceva opreliști, obstacole de trecut, sau a mers totul lin?

Asta este o temă care este în continuare mult discutată, deoarece prima femeie, oficial, a fost angajată și admisă în asociația filarmonică aproximativ acum 15 ani. Înainte existase de mai mult timp o harpistă care a fost angajată la operă, dar nu a jucat așa un rol oficial pe această temă. Din momentul respectiv, de fapt, s-a deschis orchestra pentru femei și au fost angajate mult mai multe femei. Noi acum suntem în orchestră aproximativ 20 de femei, ceea ce nu mai este un număr extraordinar de scăzut. De exemplu, Filarmonica din Berlin are tot cam același număr de angajate femei. Dar deja s-a schimbat situația cu totul și eu cred că asta a fost nu numai fiindcă Orchestra Filarmonicii din Viena era așa de împotriva femeilor ca atare, dar această decizie de a angaja mai degrabă bărbați cred că a avut legătură și cu volumul de muncă ieșit din comun, ce nu se poate compara cu al altor orchestre. Mult timp se pare că s-a considerat că bărbații puteau să facă mai bine față acestui volum de muncă, ceea ce putem să spunem că nu este așa și a fost dovedit că și femeile pot la fel de bine, în plus oganizându-şi viața privată la fel de bine.

S-au gândit şi la faptul că o femeie vrea să devină, la un moment dat, mamă și apoi sigur că există o perioadă de absență.

Exact. Ăsta a fost, de fapt, punctul principal. Partea bună și motivul pentru care s-a putut echilibra această situație este faptul că și bărbații în ziua de astăzi pot să-și ia concediu de maternitate și să se ocupe mai mult de copii, astfel încât să poată și femeile să aibă un statut egal. Eu când am intrat în orchestră acum patru ani nu am mai întâlnit acest vremuri. Eu am întâlnit o atmosferă extraordinar de susținătoare pentru femei. În primul rând n-am mai văzut diferențe. Erau 13 sau 14 femei, dar după mine au venit încă altele. Din ce în ce mai multe femei sunt angajate, pur și simplu fiindcă la audiții se observă o tendință, mai ales aici, în Viena, că femeile ajung în număr foarte amplu în finalele rundelor la audiție și se dovedesc a fi muziciene extraordinar de bune. Așa că probabilitatea de a angaja o femeie este foarte mare în ziua de astăzi. Eu am întâlnit o atmosferă foarte colegială. Din propria mea experiență, trebuie să spun sincer că nu am văzut nici un fel de diferență, nici un fel de discriminare. Absolut deloc! M-am simțit întotdeauna foarte binevenită și foarte bine primită în această orchestră. Probabil și fiindcă noi lucrăm atât de mult împreună. Adevărul este că ceea ce apreciez foarte mult la această orchestră este că trebuie să ne înțelegem foarte bine deoarece petrecem mai mult timp la serviciu decât în viața particulară, privată. Fiecare știe că trebuie să ne facem o atmosferă plăcută noi singuri, fiindcă dacă timpul acela petrecut la serviciu, care e atât de amplu, nu este până la urmă un timp plăcut, atunci chiar suferă totul, suferă și calitatea muzicală, dar suferă și oamenii care vin la serviciu fără să le facă plăcere. Așa că fiecare își dă silința ca să creeze o atmosferă plăcută și să nu fie probleme, să fie înțelegere.

E foarte important mai ales pentru că nu e vorba de o meserie, ci de a face muzică. Unul dintre proiectele voastre speciale este concertul de vară, de noapte, susținut anual în grădina palatului Schönbrunn. Am înțeles că anul ăsta tu nu cânți, aşa că te rog să ne spui um au decurs pregătirile pentru concertele anilor trecuți?

Eu am avut deosebita plăcere, după ce am fost angajată în septembrie 2014, să cânt deja în primul concert care a urmat atunci în 2015, în vară, și a fost o experiență într-adevăr ieșită din comun. Eu mai cântasem și înainte concerte în aer liber cu diferite orchestre, dar parcă această atmosferă pe care am întâlnit-o aici, la Viena, la Schönbrunn, a avut și altă amploare, mult mai mare și mai impresionantă față de ceea ce întâlnisem până atunci. Pe vremea aceea scena era plasată în fața fântânii, care era la baza unui deal, era organizat un joc de lumini și artificii. În fiecare an, după câte știu, e un joc de artificii la sfârșitul concertului, care este pe baza muzicală a piesei care se cântă și se încearcă să fie o dinamică muzicală și cu acest joc de lumini și artificii, ceea ce mi s-a părut extraordinar de încântător. E un show mare care chiar nu lasă pe nimeni rece, indiferent dacă este pasionat de muzică sau nu. Există ecrane mari, pentur ca și cei care sunt mai departe să poată vedea scena, când apune soarele se aud încă păsările și animalele care sunt acolo. Există o grădină zoologică în parcul castelului, cea mai veche grădină zoologică din lume încă în funcțiune. Și se aud acele animale. Deși Schönbrunn nu este la marginea orașului, este în zona centrală a orașului, totuși te simți ca și cum ai fi în natură, undeva departe de toate grijile, de toate zilele normale cu problemele care există, cu lucrurile care trebuie făcute și parcă e un fel de moment de concediu în care poți să te relaxezi, să asculți muzică. Intrarea este gratuită. În fiecare an sunt peste 100,000 de oameni care vin să asculte, să participe la acest eveniment. Orchestra și tot acest eveniment e ca un cadou pentru vienezi, pentru turiștii care vin, pentru oamenii care se află în oraș, în general. Indiferent de educație, cultură, dacă cineva dorește să savureze acea atmosferă este binevenit și are posibilitatea să facă parte din acest spectacol, ceea ce mi se pare o idee foarte frumoasă mai ales în zilele de astăzi, când situația politică este mai degrabă dificilă. Mi se pare, așa, o idee extraordinar de frumoasă și, de fapt, și noi o savurăm foarte mult fiindcă și pentru noi este un spectacol ieșit din comun. Noi, în general, cântăm în săli de concerte, care sunt închise, în faţa unui public mai degrabă sobru, iar în acea atmosferă parcă totul este mult mai lejer și atunci și muzica parcă este, așa, mai înviorătoare, parcă merge la inimă și e o legătură poate și mai deschisă între orchestră și public fiindcă toată atmosfera e deschisă și asta se aude în toată acțiunea muzicală care se întâmplă în acea seară.

Poziția scenei a fost schimbată. A fost pusă în fața castelului, dar pe partea din spate a castelului. Asta înseamnă că de la intrarea principală mai întâi trebuie trecut prin castel sau pe lângă ca să ajungi pe partea din spate care duce înspre grădinile baroce. Acum deci scena a fost plasată pe această parte din spate a castelului fiindcă era pe vremuri o problemă cu difuzarea sonoră pe dealul respectiv. Acolo stăteau foarte mulți oameni pe iarbă și voiau să savureze spectacolul, numai că din păcate nu exista o difuzare îndeajuns de bună pentru acești spectatori. Nu se auzea bine și nici nu se vedea bine din spatele scenei, așa că din cauza asta s-a luat decizia să se întoarcă, să fie o deschidere mult mai largă pentru tot auditoriul, petnru ca fiecare să poată să participe în acest spectacol, să funcționeze totul mai bine.

Și pentru voi funcționează mai bine din punct de vedere acustic? Voi, pe scenă, vă auziți bine? Pentru că fiind vorba de un concert în aer liber e mai dificil, sunetul se duce în toate părțile.

Este ok. Este o diferență, sigur, destul de mare față de liniștea care este într-o sală de concert, dar fiecare are alte așteptări și încearcă să se adapteze situației. Se aude relativ bine. Suntem sub acea cupolă și atunci noi ne auzim destul de bine. Sunt şi situaţii speciale, dacă e vânt trebuie să fim atenți să nu zboare notele de pe pupitru, să nu se întâmple mari accidente, dar în general este chiar interesant și frumos să avem o altă situație, să ieșim din sala de concert și fiecare să se adapteze cum poate. În fine, savurăm aceste momente ieșite din comun. Mai avem și dirijorul, bineînțeles, care ajută și care încearcă să țină orchestra împreună.

Se întâmplă să ieșiți după aceea să sărbătoriți împreună cu colegii undeva, la un restaurant?

Da. În general ieșim în oraș după concerte, mai ales dacă suntem în turneu. Avem fiecare câte un grup de prieteni în orchestră și mergem să sărbătorim evenimentul. La Schönbrunn este organizat un backstage area unde se servesc diferite mâncăruri şi băuturi. Anul trecut a fost cu tema basme și povești și cei care serveau erau îmbrăcați în personaje din basme. Foarte drăguț făcut, foarte ingenios, așa că atmosfera și tema concertului a rămas și după aceea încă valabilă și, cumva, chiar s-a transpus mult mai târziu...

Adela, pentru că anul ăsta n-o să fii pe scenă, o să fii acolo, în fața scenei, sau nu mergi la concert în public?

În general, muzicienii care nu cântă în producția filarmonică din Schönbrunn cântă la operă. Așa este și când orchestra este în turneu. O parte din orchestră întotdeauna rămâne în Viena și fac în continuare serviciile la operă. Sinceră să fiu, nu m-am uitat în planul meu de serviciu să văd ce se întâmplă în seara respectivă, dar dacă nu pot să mă duc personal și să savurez din cealaltă parte spectacolul, atunci sigur o să mă uit pe internet, online o să pot să văd spectacolul mai târziu și sigur o s-o fac. Îmi urmăresc colegii să văd cum s-au descurcat!

Transcrierea interviului: Gina Macsenţian