Românii din estul Serbiei sunt cunoscuți în literatura românească drept români timoceni, iar în cea sârbească drept vlasi. Membrii comunităților românești din această zonă își atribuie, însă, titulatura veche de rumâni, atât în graiurile vorbite cât și în conștiința identitară colectivă. Ei sunt așezați la răspântiile a patru ape curgătoare: Morava Mare (la vest), Dunărea (la nord), Timocul Mare (la est) și Timocul Negru (la sud). Acestea delimitează un teritoriu care poate fi încadrat culturii carpatice, deoarece ramura sudică a Munților Carpați coexistă în această zonă, unindu-se, undeva mai la sud, cu Balcanii. Este o regiune care atestă urme de locuire din cele mai vechi timpuri, o zonă în care definitorii au fost, în decursul istoriei, amestecurile și modificările permanente ale componentelor etnice, migrațiile, colonizările și conflictele. Este un ţinut mult și greu încercat de apăsarea vremurilor neprielnice! De aceea, am ales pentru ediţia de astăzi un repertoriu variat şi reprezentativ, care să ateste, prin muzică, vechimea şi permanenţa elementului românesc din aceste meleaguri. De la cântecul de dor, rafinat şi sublimat prin intermediul fluierului, la cântecele propriu-zise şi la muzicile de joc, vom urmări caracteristicile dialectale şi elementele constitutive muzicale (scări, linii melodice, ritmuri şi cadenţe), multe dintre ele identice cu cele din Oltenia, Mehedinţi şi Banatul de munte.

În ultima parte a emisiunii vă invit să medităm împreună asupra universului spiritual unic al românilor din Timoc, ascultând un fragment din ritualul pomenii, deoarece cultul şi pomenirea morţilor exprimă cu putere, pentru ei, legăturile dintre lumea văzută şi cea nevăzută, fiind păstrate cu sfinţenie, din generaţie în generaţie, cu rădăcini istorice care pot fi căutate foarte timpuriu, chiar la traci. Ceremonia, cu trei secvenţe, debutează cu o piesă lentă, în stil improvizatoric, la cimpoi, continuă cu taraful care susţine muzical „mărturia”, respectiv împărţirea colacilor, mâncării, băuturii şi hainelor, şi se încheie cu melodia de joc pentru „veselia la pomană” care, în unele zone era continuată şi cu o „horă de pomană”, oferită în memoria celor plecaţi.

De la credinţă, grai românesc, tradiţii şi rânduieli, până la obiceiuri, folclor, cutume, superstiţii, muzică şi substitute liturgice, vă invit să descoperim împreună câteva aspecte care definesc universul identitar unic, al românilor timoceni, vieţuitori în Serbia de răsărit.