Instrumentele muzicale tradiţionale, ca prelungire sau substitut al posibilităţilor fizice umane de emisie sonoră, au capacitatea de a mijloci legătura dintre lumea văzută şi cea nevăzută, dintre omenesc şi ceresc, atunci când li se acordă importanţa cuvenită, în momentele importante ale vieţii. În acelaşi timp, însă, ele sunt situate şi pe alte coordonate funcţionale, mai apropiate de sentimentele oamenilor şi însoţitoare nedespărţite, la jale, la bucurie sau la jocul satului. Cimpoiul este unul dintre instrumentele care au existat din vremuri ancestrale, fiind prezent, în şase tipuri constructive, pe întregul areal al culturii tradiţionale româneşti. Din Bucovina şi Moldova până în Dobrogea şi Câmpia Bărăganului şi din Oltenia până în Banat, cimpoiul românesc a fost cunoscut mai ales în legătură cu universul traţional pastoral. Acest instrument, cu înfăţişare bizară şi sunet pătrunzător, a deschis calea spre legende, snoave şi povestiri. Dincolo şi mai presus de conotaţiile mitice şi simbolice, prezenţa şi prestigiul cimpoiului sunt incontestabile. Tilinca sau "telinca", aşa cum mai este denumită, este construită pe principiul vibraţiei aerului în interiorul unui tub de aproximativ 80 de cm lungime, complet deschis la ambele capete. Tehnica interpretativă presupune suflatul în diagonala tubului, cu intensităţi diferite şi cu deschiderea sau închiderea parţială sau totală, cu degetul, a capătului de jos, astfel încât coloana de aer să fie divizată, generând un şir surprinzător de bogat de sunete armonice, bazate pe rezonanţa naturală. Din familia fluierelor face parte şi cavalul, un instrument specific pentru Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi sudul Moldovei, cu doar cinci deschizături pentru degete. În nordul României, în Bucovina şi Năsăud, se întâlneşte fluierul mare moldovenesc, înrudit cu cavalul mai ales prin calităţile sonore ale timbrului său, moale şi catifelat. Fluierul, "fluiera", "trişca" sunt câteva dintre denumirile sub care este cunoscut cel mai popular, cel mai răspândit şi cel mai îndrăgit dintre instrumentele tradiţionale. Prin unele zone ale Olteniei s-a cântat, până nu demult, la unele fluiere traversiere, cu şase sau şapte orificii pentru degete, înrudite, în funcţie de dimensiuni, cu flautul sau cu piculina.

Vă invit, aşadar, la o nouă incursiune în universul instrumentelor şi muzicilor tradiţionale româneşti, doar aici, la Radio România Muzical.