Muzici tradiționale Înapoi la: Emisiuni

Balada - Povestea cântată (I). Balade păstorești și fantastice

Publicat: Duminică, 16 Noiembrie 2014 , ora 19.00
Care este proporția dintre cuvânt și muzică, în balada românească? Ce este, de fapt, balada? Care este nivelul de percepție, de înțelegere, de răbdare și, mai ales, care mai este disponibilitatea omului contemporan de a mai asculta, de a înțelege, de a trăi cele povestite într-o baladă? Căci, balada este, mai întâi de toate, o poveste... cântată. Sunt întrebări cărora vom încerca să le găsim răspunsuri, aici, la Muzici tradiționale. Vom începe să depănăm povestea baladelor românești ascultând, în ediția de astăzi, tipurile păstorești și fantastice, aflate deseori la granița dintre alegorie și basm.