Muzici tradiționale Înapoi la: Emisiuni

„Vestitorii” Anului Nou. Cântări bizantine, colinde și alte urări cântate.

Publicat: Marți, 12 Ianuarie 2016 , ora 20.30

Cele trei Praznice Împărătești sărbătorite la cumpăna dintre ani relevă legătura omului tradițional din cultura creștină bimilenară cu divinitatea, într-un ciclu care începe cu Nașterea Domnului (Crăciunul, 25 decembrie), continuă cu Tăierea împrejur cea după Trup a Domnului (1 ianuarie, sărbătoare suprapusă cu Anul Nou civil și cu prăznuirea Sfântului Vasile cel Mare) și se încheie cu Botezul Domnului (Boboteaza, 6 ianuarie). Ultima sărbătoare din acest ciclu îi este dedicată, pe 7 ianuarie, Sfântului Prooroc Ioan, Botezătorul Domnului, acel ultim profet al Vechiului Testament, care L-a cunoscut direct pe Iisus Hristos. Vom asculta cântări de tradiție bizantină în rostire românească, urmate de alcătuiri folclorice din Banatul sârbesc, Bulgaria și Croația, care fac trecerea dinspre sacru înspre profan printr-un real fenomen de "laicizare" și "folclorizare", dar și prin asumarea unui repertoriu muzical care a aparținut, inițial, imnografiei creștine. Vom merge, apoi, în spațiul cultural central-european, zăbovind în zona Tirolului de Sud și Munților Dolomiți, o regiune multiculturală dominată de o religiozitate profundă, în care Biserica Romano-catolică a jucat un rol important în cristalizarea folclorului și obiceiurilor legate de sărbătorile de iarnă și de cultul celor trei magi (sau regi) de la Răsărit (sărbătoriți în 6 ianuarie), cei care, potrivit Evangheliei după Matei, au urmat steaua care vestea nașterea lui Hristos, Împăratului lumii, al Cerului și al pământului. La finalul acestei ediții vom face cunoștință cu "Li tre Re", prin intermediul unui cântec din Castelsardo, care se intonează la cumpăna dintre ani, cu virtuți augurale și cu sonorități plurivocale, armonico-polifonice, specifice Sardiniei.

Vă invit, așadar, să întâmpinăm noul an cu piese de tradiție bizantină, colinde, urări intonate și alte cântări ritual-ceremoniale din spațiul cultural românesc, balcanic, mediteranean dar și central-european.