Baladele constituie una dintre cele mai apreciate specii literare şi muzicale populare, asupra căreia s-au concentrat studiile de specialitate, încă din zorii folcloristicii, de la începutul veacului al XVIII-lea. Vechimea şi originile genului epic au suscitat, în acelaşi timp, discuţii şi polemici înverşunate în rândurile analiştilor. În timp ce unii vedeau, în baladele populare, doar ecouri târzii ale epopeilor, ca urmare a "folclorizării" lor, alţii le situau anterior acestora şi le interpretau drept sursă de inspiraţie pentru poemele epice, care erau studiate tocmai din punctul de vedere al cristalizării genului folcloric prin alcătuiri poetice culte. Un lucru este cert (şi asupra lui au căzut de acord aproape toţi cercetătorii): trăsăturile stilistice dominante ale baladelor derivă din funcţiile lor primordiale, de evocare a unui trecut memorabil, marcat de întâmplări extraordinare.

Baladele româneşti exprimă relaţia dintre caracterul muzical invariabil, constant, şi factorul spontan, improvizatoric, din timpul interpretării, precum şi capacitatea, cu totul specială a vechilor lăutari săteşti, de a trece cu dezinvoltură de la poveste la cântec de joc şi înapoi, în dorinţa de a menţine permanent trează atenţia publicului ascultător. În Balcani textul poetic este acompaniat de instrumente tradiţionale cu coarde şi arcuş, care însoţesc permanent poveştile cântate: gădulka în Bulgaria, guzla în Bosnia şi kemence, denumită şi lyra, în Grecia. În vestul Europei alcătuirile poetico-melodice au mai păstrat câte ceva din tradiţia vechilor barzi medievali, cei care lăudau, prin cântec şi vorbe meşteşugite, faptele memorabile ale contemporanilor sau înaintaşilor. Printre toţi acei poeţi şi muzicanţi medievali care colindau cetăţile şi oraşele europene, îşi compuneau şi cântau versurile acompaniindu-se de câte un instrument, se aflau şi menestrelii, trubadurii şi truverii (numiţi astfel în Franţa) sau minnesängerii (în Germania). De la ei au rămas până astăzi ecouri vagi ale cântecelor epice, sub forma unor balade: povestiri amuzante, fantastice sau istorii orale care evocă personaje istorice intrate în memoria colectivă.

Vă invit, aşadar, în lumea sonoră a poveştilor cântate, din spaţiul muzicilor tradiţionale româneşti şi europene, ale genului epic, articulate într-o varietate impresionantă de subgenuri şi teme.