Una dintre cele mai frumoase voci ale timpului său

Când trebuie să vorbeşti despre un mare artist liric din trecut - născut pe tărâm românesc şi care a reuşit să impresioneze o lume întreagă prin voce, frumuseţe, graţie şi inteligenţă, printr-o imagine sonoră ce a vibrat adesea cu frumuseţea pură - este greu să nu te treacă un fior de bucurie şi în acelaşi timp de tristeţe că nu ai trăit atunci, în acea epocă, în care în marile centre culturale ale Europei, dar şi în Bucureşti, exista un respect faţă de artă.

"La lumina amintirii, oamenii au siluetă de basm..."

Nu poţi să nu îi dai dreptate criticului Nicolae Carandino dacă stai şi analizezi faptul că marea noastră Hariclea Darclée i-a văzut... pe bătrânul Verdi plecând la Montecatini cu fotografia ei sub braţ, pe regele Don Carlos rătăcind îndrăgostit pe apele limpezi de un albastru infinit ale Mediteranei, pe Puccini în casa lui de la Torre del Lago poetic umbrită de pomi sau pe tânărul Mascagni ridicând elegant bagheta dirijorală. În plus, Darclée a cântat cu Battistini, Caruso, de Marchi, Titta Ruffo sau Giraldoni - nume sonore ale artei lirice din acea perioadă de sfârşit de secol XIX. Dar acest basm, cu nuanţe poetice, despre o voce plină de pasiune, dublată de o inteligenţă muzicală construită extrem de temeinic, este în fapt o pagină de istorie autentică, căci vocea rară a Hariclea Darclée chiar a impresionat o lume întreagă şi s-a impus ca prim-solistă în renumitele teatre de operă ale timpului din Paris, Berlin, Florenţa, Milano, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Barcelona, Madrid, Monte-Carlo, Moscova sau Sankt Petersburg.

Anii adolescenţei ...în Bucureşti

"Familia Haricli se mută la Bucureşti pe strada Romană într-o casă încăpătoare, înconjurată de nuci şi castani. Aici se va întoarce Hariclea de la Viena (pensionul Lobkovitz). În casă, în salon, Hariclea descoperă mobila scumpă adusă de la conac, cu scrinurile de lemn atât de dragi Mariei Haricli (mama artistei), iar pe pereţi portretele lui Aman şi Tăttărescu. Pe lângă frumoasa casă, Ion Harricli (tatăl) avea şi un echipaj de invidiat cu cai negri cu cozile până în pământ, cu hamuri şi alămuri ca oglinda" şi o trăsură lăcuită, având roţi de cauciuc." (Lelia Zamani - muzeograf)

"Ion Hartulari Darclée şi George Sbârcea au scris în cartea lor dedicată marii soprane despre o seară petrecută de tânăra Hariclea şi de tatăl său la opera din Viena. "În întunericul lojii, unde numai luminile rampei pâlpâiau stins în oglinzile de pe perete, Hariclea asculta torentul de sunete şi triluri de pe scenă cu un entuziasm mut, pe care încerca să-l ascundă. O trăda însă înfrigurarea mâinilor şi a ochilor... O vedea pe Patti în bătaia lămpilor, în rochie de mătase verde, ce se umfla de la talia strânsă spre pământ, cu dantele la gât, după gustul parizian de pe la 1870; ...cât despre voce, ea nu se putea descrie, aşa cum nu se poate descrie sucul piersicii sau o poezie de Baudelaire. Ascultând-o, Hariclea intui pentru întâia oară imaginea unei vieţi animate de ţeluri înalte."

Acest spectacol de Traviata cu Adelina Patti, în rolul Violetei, îi va rămâne mult timp în suflet adolescentei Hariclea. Se spune că în multe dintre nopţile petrecute la pensionul Lobkovitz, Hariclea retrăia emoţia acelei muzici, acelei voci - o senzaţie de bucurie ce îi umplea gândurile şi inima de plăcere.