Portret de compozitor - Ludwig van Beethoven Înapoi la: Emisiuni

Beethoven XXXIX

Publicat: Joi, 26 Noiembrie 2009 , ora 9.30
De șase ani lucra la o nouă simfonie, iar după ce primele trei părți fuseseră terminate, se poticnise la final. Controversată și multă vreme insuficient înțeleasă, Simfonia a IX-a în re minor op. 125 concentrează în ea geniul Titanului de la Bonn. Configurația ei exterioară – ciclu simfonic în patru părți – nu pare cu nimic înnoitoare, dar o analiză amănunțită scoate la lumină o gândire integratoare de mare cuprindere, tendința autorului de a unifica într-un singur gest creator toate propunerile tematice dintr-o partitură de ample dimensiuni. (...) Aici, în finalul cu Oda bucuriei se concentrează materia sonoră a evoluțiilor din părțile anterioare, mai ales în prima sa secțiune.(...)

Încă din tinerețe, ba chiar din copilărie, încă de la Bonn fusese obsedat de această poezie a lui Schiller. Sub forme mereu diferite, carnetele lui de însemnări mărturiseau povești întregi despre această preocupare. De la o uvertură până la un fel de oratoriu. Nonsens! În orice caz, ideea de a închega într-un tot amănuntele odei rămânea în picioare... inserează Alfred Amenda în biografia sa romanțată dedicată compozitorului (...) Potrivit triadei (...) teză, antiteză, sinteză –, avem aici, iată, sinteza celor petrecute înainte. Teza și antiteza ar putea fi considerate primele două mișcări, în care predomină atmosfera de luptă interioară sau fățișă, contrastele explozive, tensiunile dramatice, apoi iureșul amețitor al scherzo-ului, cu răbufniri de tablouri fantastice... Sinteza finală a simfonismului beethovenian...
Veronica Zbarcea