Încă din 1819 plănuise să scrie o lucrare monumentală pentru instalarea Arhiducelui Rudolph ca arhiepiscop de Olmütz în Moravia. Iar în paralel începuse o nouă simfonie. Când compunea, lovea atât de tare în pianul lui englezesc pe care îl primise nu de mult cadou, încât proprietarul casei venise să-i ceară rezilierea contractului de închiriere. Când îşi mai adăuga şi vocea pentru a reproduce ceea ce vroia să pună pe partitură, desigur fiind de-acum complet surd nu se putea controla, iar zbieretele pe care le lansa în eter făcuseră să se sperie copiii care mai locuiau în casă.

Fără să se demoralizeze, Ludwig îi oferă proprietarului un cleşte rugându-l ca în timp ce el îşi rezolvă treburile în oraş, să taie toate coardele... Acum va compune ajutându-se de un pian mut... Continuase să studieze operele lui Palestrina şi Handel pentru a se adânci în stilul specific muzicii religioase, mai cu seamă că erau compozitorii pe care îi aprecia în cel mai înalt grad (...)

Aşadar, Missa Solemnis începe să prindă contur, între timp se adaugă pagini în partitura simfoniei a noua iar sonatele pentru pian comandate de Schlesinger se aflau pe masa de scris...