La Teplitz erau prezente în acea perioadă foarte multe feţe nobiliare, iar lui Beethoven nu-i era foarte la îndemână întâlnirea cu ele. Nu acelaşi lucru se putea spune despre cântăreaţa berlineză Amalie Sebald pe care o întâlneşte deopotrivă acolo. Domnia-sa venea la izvoare dis de dimineaţă – adică pe la orele 10,00 – ca să poată vedea chipurile acelora, pentru că mai târziu, nu se arătau în mulţimea obişnuită... O va mai întâlni, poate se va şi înfiripa ceva între ei, unii chiar o consideră posibilă destinatară a celebrei scrisori de dragoste despre care vom vorbi mai târziu.

Revenind la Bettine – aflăm că deosebitele ei calităţi păreau umbrite de defecte, între care cel mai supărător era acela că îi plăcea să bârfească. Mai mult, de-acum doamna von Arnim trimisese la palat cópii ale unor scrisori trimise ei – chipurile – de Beethoven. Pus în faţa lor, de către Arhiducele Rudolph, Ludwig ar fi negat că îi aparţin, deşi nu excludea posibilitatea ca idei din cuprinsul lor să fi fost exprimate în prezenţa Bettinei. „Acest mic şarpe veninos cu chip de sibilă” făcuse în aşa fel încât însuşi prietenul ei Goethe şi soţia Christiane să nu mai accepte în cercul lor, nici pe Bettine nici pe soţul ei, din pricina bîrfelor răspândite, iar invidia faţă de Beethoven făcuse să apeleze la acest truc...