Fie, deci astfel pentru tine, sărmane Beethoven. Nu mai există pentru tine fericire din afară. Tu trebuie să-ţi creezi totul tu însuţi, numai în lumea ideală vei găsi prieteni.

Dintr-o scrisoare adresată lui de către Ignaz von Gleichenstein, prietenul care l-a introdus în familia Malfatti, de unde şi-a ales doctorul în persoana tatălui şi iubirea în cea a fiicei de doar 17 ani, aflăm aceste triste concluzii şi îndemnuri. Şi fără ele, probabil cursul vieţii lui Ludwig ar fi fost acelaşi. Epoca eroică în creaţia lui se cam împlinise, venea vremea esenţelor, cum distingem deja în cvartetul op. 95 subintitulat Serioso. Despre el s-a vorbit ca despre întruchiparea ideii de triumf al raţiunii asupra pasiunii ce îşi găseşte finalmente calmul filosofic, după zbateri, furii şi proteste vehemente – după cum caracterizează acest opus Wilhelm Berger.

Aflăm că Beethoven trăia perioada în care sperata căsătorie cu Therese Malfatti se spulberase, iar sentimentele odată înfrânte se revoltă şi duc treptat la lumina şi detaşarea înţeleptului care se întoarce spre interior, privindu-se şi privindu-şi viaţa cu mai multă încredere… Este în acelaşi timp momentul în care – la cererea conducerii Teatrului an der Wien – scrie din nou o partitură destinată unui spectacol dramatic...