Concertul a început seara la ora 6,30 iar la 10,30 se încheiase. Fusese una dintre cele mai lungi academii şi poate cea mai importantă până la el... Răsunaseră acolo câteva capodopere pe care istoria le va aşeza foarte repede la locul lor.

Simfoniile a cincea şi a şasea – a Destinului şi Pastorala –, cel de-al patrulea concert pentru pian şi orchestră, două fragmente din Missa în Do major, o arie, o piesă pentru pian solo şi Fantezia pentru pian, cor şi orchestră. Este limpede că Ludwig gândise în amănunt desfăşurarea, astfel încât să-şi pună în valoare toate atuurile care făceau din el cea mai proeminentă personalitate muzicală a momentului. De la pian solo, la pian concertant, apoi prin simfonie şi arie la vocal-simfonic de gen religios şi finalmente la apoteoza reunirii tuturor – pian, cor şi orchestră – într-un entuziast şi vesel final, aşa probabil a sperat să curgă această academie ... Păcat că atunci soarta nu a fost de partea lui, iar muzicologia notează numeroase puncte care au lucrat în dezavantajul compozitorului.