Cânta, urla. Tara! Tara! Tara! Vioara, solo de vioară! Însă tonalităţile te interesează desigur mai puţin Stephen... Să fi fost de vină ciudata soartă de care ar fi beneficiat după premieră şi apoi după reluări a doua versiune a operei Fidelio?... Să fi fost dorinţa de a mulţumi unuia dintre cei care îl ajutaseră cu sfaturi bune în vremea compunerii şi pregătirii ei pentru a fi oferită publicului? Sau să fi venit momentul în care Ludwig - după ce scrisese cele două romanţe dar şi aproape toate sonatele pentru vioară - avea să-şi încerce puterile cu ceva şi mai provocator? Drumul fusese deschis cu prisosinţă de sonata Kreutzer,vă amintiţi!!!

Oricare ar fi răspunsul, solistul se ştia deja: Franz Clemens, violonistul, dirijorul de la Teatrul an der Wien apoi compozitorul, prietenul lui Beethoven care va semna şi prima audiţie. Înainte de Crăciunul anului 1806, la 23 decembrie era programată o Academie dedicată lui Clemens, iar Ludwig vroia să-i fie alături în acest fel.