Seara de operă Înapoi la: Emisiuni

Roxana Constantinescu, la Staatsoper din Viena

Publicat: Sâmbătă, 11 Decembrie 2010 , ora 20.00

La Staatsoper din Viena, succesul nu are nuanțe: ori este deplin, ori nu este deloc. Acolo nu se supralicitează, nici nu devine realitate ceva ce nu merită dar, în același timp, cuvintele de laudă și prețuire nu ignoră pe nimeni atunci când un spectacol a fost frumos.

E important însă să reținem: nu e vorba despre un succes obținut ușor la Staatsoper din Viena: ci de unul greu - pentru că gustul publicului a fost format în timp de cei mai buni artiști de operă, un succes pe deasupra, greu de păstrat, într-un Prezent extrem de competitiv ca acesta, aspirând la găsirea artistului complet și făcând mereu referire la un Trecut artistic de invidiat.

În consecință, dacă faci parte din Ansamblul de soliști ai Operei vieneze, te poți considera ales; iar dacă ești distribuit permanent în partituri și spectacole importante, atunci poți să spui că ești - fără nici o jenă - un artist de succes. Și cam așa stau lucrurile cu mezzosoprana Roxana Constantinescu (foto): din 2007 solistă la Staatsoper din Viena - în urma obținerii unor importante premii și burse internaționale, o voce, o artistă (provenită din Corul de copii Radio și trecută prin școala sopranei Maria Slătinaru-Nistor) care, de 3 stagiuni încoace, a obținut succes după succes.

Dacă i-a fost ușor sau dacă a meritat fiecare succes ?

Veți afla din spectacolul cu Don Giovanni și interviul pe care-l voi difuza sâmbătă, 11 decembrie 2010, în pauza transmisiunii directe de la Viena: pentru că, da, din această săptămână, Seara de operă și-a deschis Stagiunea 2010-2011 de transmisiuni directe, oferindu-vă pe lângă spectacole de la Metropolitan Opera House din New York, spectacole de la Operele de Stat din Viena și Munchen - și sperând, la rândul ei, să aibă și în această stagiune, succes.

În noua producție cu "Don Giovanni" (semnată de regizorul Jean Louis Martinoty), Roxana Constantinescu va debuta în rolul Donnei Elvira: un rol cu importante momente solistice și un personaj în fapt dificil, dominat de o dragoste credincioasă și revendicativă în același timp, evoluând alături de artiști mari ca: Ildebrado D' Arcangelo (Don Giovanni), Alex Esposito (Leporello), Sally Matthews (Donna Anna), Saimir Pirgu (Don Ottavio) și sub bagheta directorului muzical al operei vieneze, Franz Welser-Most.

Este o seară importantă pentru Roxana Constantinescu, nu ratați deci transmisiunea directă de la Staatsoper din Viena cu debutul ei în rolul Donnei Elvira din noua producție cu "Don Giovanni", sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 20.00.
Luminița Arvunescu