Începem azi cu 40 de ani de comuniune muzicală şi de permanenta extindere sonoră, adunate pe un excepţional album al anului 2010. Puţine nume s-au menţinut la fel de inovatoare şi au folosit o limbă la fel de complexă şi personală ca accea a grupului Oregon. Unul dintre cele mai bune albume ale lor este cel cu numărul 26 şi se numeşte "In Stride". Paul Mc Candless, Ralph Towner, Glen Moore si Colin Walcott extindeau limitele fuziunii muzicale în anii '70 cu albume precum "Music of another present era" sau "Out of the Woods". Dispariţia lui Walcott l-a adus în grup pe Trilok Gurtu, în 1985, iar din 1995 Oregon îl au pe bateristul Mark Walker. În tot acest timp, muzica lor a reflectat un profund nivel mental şi artistic, ajungând la ceea ce foarte puţini reuşesc cu adevărat în muzică: să urmeze un traseu inconfundabil pe linia care leagă originile lor de secolul 21. Fie că reprezintă compoziţii revizuite sau teme noi, sound-ul acestei producţii are o prospeţime reconfortantă care uşurează practic asimilarea mesajului sonor dens. Spre deosebire de predeceorii lui, Mark Walker foloseşte întregul set de tobe, orientându-şi ritmica mai mult către filonul latin, spre deosebire de Walcott şi Gurtu care puneau accent pe India. Compoziţiile gravitează în jurul chitaristului Ralph Towner, molipsit cu lirism în cei 20 de ani de când stă în Italia, iar tonul saxofonului domină temperat temele. Cu toate aceste accente, Oregon este un grup unitar şi arată acest lucru în orice detaliu al muzicii lor. Pentru un grup care intră în al cincilea deceniu de activitate, ceea ce înseamnă atât evoluţie, cât şi riscul eroziunii, "In Stride" este un album care evită repetarea şi previzibilul, un semn discret că mai sunt multe de spus. Cei care cunosc aceste nume vor redescoperi cu plăcere un grup în maximă formă, iar cei care nu ştiu încă de Oregon, se pot bucura de privilegiul descoperirii unui nou superlativ muzical.

Continuăm cu Pat Martino, care, în anii '80, a trecut peste un anevrism cerebral aproape mortal şi rămâne unul dintre cei mai tehnici şi mai complecşi chitarişti ai scenei din Philadelphia. Ideile noi şi stilul profund personalizat de a cânta la chitară au format o figură greu de confundat sau de uitat în zilele în care inclusiv jazz-ul a ajuns să producă surogate. "Think Tank" este titlul unui album aparut ]n 2004, un produs dens, cerebral, care-l omagiaz] pe mentorul John Coltrane. Titlul e format pe o ecuaţie bazată pe literele din numele marelui saxofonist, ceea ce creează o unitate conceptuală. În ce priveşte ceilalţi muzicieni de pe album, trebuie doar să le pronunţ numele pentru a avea o formulă magică: Joe Lovano, Gonzalo Rubalcaba, Christian McBride şi Lewis Nash. Întregul repertoriu derivă din muzica lui Coltrane, fiind conceput ca un tribut adus acestui influent muzician. Totul ne duce spre un album foarte serios de jazz, cântat de muzicieni la fel de serioşi, edificator pentru orice om care caută valoare şi inedit în muzică.