Am plăcerea de a împărţi astăzi cu voi, fragmente de pe unul dintre cele mai bune albume de jazz brazilian apărute în ultimii ani. Titlul albumului este “Nova”, a apărut în 2007 şi întruneşte câţiva dintre cei mai buni tineri muzicieni brazilieni ai momentului, adunaţi pentru acest proiect de către chitariştii Anthony Wilson şi Chico Pinheiro.

Combinaţia dintre compoziţiile moderne şi câteva variante ale unor compoziţii mai vechi scrise de Wayne Shorter, Joao Donato sau Dorival Caymmi duce la o muzică foarte proaspătă, de mare virtuozitate, dedicate celor care primesc de la muzică mai mult decât un stimulent muscular. În timp ce Wilson foloseşte în mare parte chitara electrică, mai tânărul Pinheiro completează textura, folosind doar chitara acustică.

Toate părţile care formează un astfel de ansamblu complex şi bine articulate sunt excelent balansate, atât în ce priveşte substanţa, cât şi stilul. Sunetele sunt familiare, dar maniera impune respect. “Nova” conţine partituri excelente, măiestrie muzicală de primă mână şi savoarea atrăgătoare a muzicii de provenienţă braziliană.

Continuăm cu un artist care face parte din categoria marilor discreţi, un muzician care a împărţit scena cu multe nume mari, dar care abia la maturitate reuşeşte să vină cu o producţie proprie.

După ce a cântat cu Barbra Streisand, Rick Margitza sau Eric Marienthal, contrabasistul californian Morrie Louden a lansat în anul 2007, albumul “Time Piece”, primul său produs solo. O colecţie impresionantă de compoziţii proprii, interpretată alături de admirabilii muzicieni Seamus Blake, Adam Nussbaum, Lionel Loueke, Alex Sipiagin, Edward Simon şi Gretchen Parlato.

Un jazz reconfortant, curat şi distins, arătând talent componistic şi virtuozitate, dar şi inspiraţia de a alege muzicieni cu amprentă, care vin cu stări noi şi schimbări de stil binevenite, cu maximum de efect. Oricum, efectul acestui album poate fi simţit de orice muritor atras de sonorităţi mai rafinate.