Voi încerca şi de această dată să vă împărtăşesc stările mele induse de un suflu nou în muzica inspirată de jazz şi de artiştii care, chiar dacă nu sunt foarte populari, strălucesc prin energia dată de talent şi pasiune. Începem cu Hilario Duran, unul dintre pianiştii de origine cubaneză care continuă să-şi dezvolte calităţile de compozitor şi pianist virtuoz, ducând departe limitele creativităţii, pe un album care se numeşte "Motion".

Hilario Duran Sr., tatăl admirabilului pianist pe care-l ascultăm la Jazzy Hour, a făcut parte din curentul Movimiento del Feeling, unde a întâlnit regulat personalităţi muzicale, precum Omara Portuondo, cea care i-a dat prima partitură tânărului Hilario. Înconjurat de muzicieni cubanezi, el şi-a extins viziunea, mai ales după ce a ajuns în Canada, înspre atmosfera creată de nume precum Roy Eldridge, Keith Jarrett, Harry James sau Ceaikovsky, influenţe care se simt în compoziţiile sale. Pe lângă muzica scrisă inteligent, Hilario Duran oferă un fascinant spectacol de trio, atât pe înregistrări, cât şi în concert.

Virtuozitate ameţitoare, poliritmie, aer latin, improvizaţie, toate împărţite cu cei doi ideali parteneri, bateristul Mark Kelso şi basistul Roberto Occhipinti. Empatia dintre cei trei duce muzica la un nivel foarte ridicat, schimbând pulsaţia între dens şi spaţios. Continuăm cu Jeff Coffin, un saxofonist aparte, de care poate aţi mai auzit în asociere cu Bela Fleck sau Dave Matthews, un muzician capabil să pună pe un album solo elementele dintr-un creuzet foarte dificil de proporţionat. Întregul amalgam de stiluri şi ţesătura luxuriantă de instrumente bine armonizate sunt atinse de tonul temperat al saxofonului sau al flautului.

Jeff Coffin şi al sau Mutet, aduc natura şi sunetele ei, laolaltă cu instrumente convenţionale pe un album care se numeşte "Mutopia". E şi normal să ne minunăm de rezultatul acestei colaborări din care mai fac parte Bela Fleck, Felix Pastorius, Roy şi Victor Wooten, Kofi Burbridge sau Chris Waters, fiecare cu un rol important şi bine găsit. Mutopia este un mix complex şi agreabil de jazz clasic şi experimental, de umor şi măiestrie, care plimbă diferite teme prin forme noi şi variate de muzică.

Relaţia dintre muzicieni păstrează valorile clasice, trecând în acelaşi timp totul printr-o gândire artistică deschisă, ceea ce arată că muzica poate merge înainte fără să-şi degradeze valorile fundamentale.