Jazzy hour Înapoi la: Emisiuni

Jazzy hour

Publicat: Joi, 10 Februarie 2011 , ora 19.00

În prima parte a emisiunii vom asculta fragmente de pe un excelent album lansat în 2010 de pianistul israelian Yaron Herman. Discul se numește "Follow the white rabbit" și este al cincilea din discografia artistului. Yaron Herman revine în formula de trio, de această dată, alături de basistul Chris Tordini și de bateristul Tommy Crane, cu piese originale și preluări abordate delicat, surprinzător de evoluat ca nivel artistic și reconfortant de nou.

La fel de surprinzătoare este doza de sentimantalism, la limita zaharinei, vârsta pianistului spunându-ne, în cele din urmă, că e vorba doar de un plus de implicare emoțională, aspect binevenit într-un context muzical orientat și către virtuozitate. Auzim ecouri stilistice de la Keith Jarrett sau Brad Mehldau, chiar dacă secția ritmică de pe acest album, ne duce mai mult spre jazz-ul european.

Momentele intense de măiestrie sunt completate de oaze de liniște, fragmente contemplative foarte bine plasate de-a lungul repertoriului. Yaron Herman este, fără îndoială, unul dintre cei mai interesanți tineri pianiști ai momentului, iar acest album demonstrează, atât valoarea lui muzicală, în plină maturizare, cât și o nouă variantă strălucită de comunicare sonoră în formula de trio. Al doilea nume pe care sper să-l rețineți din întâlnirea noastră este acela al pianistului Aaron Goldberg. Un alt tânăr muzician de excepție care ne bucură prin perspectiva muzicală pe care ne-o oferă. Albumul "Home" este divers ca stări, forme și opțiuni sonore, este dens în emoții care variază între bucurie, găsirea identității și pierderea celor două, într-o expresie bine conturată. Home se referă mai mult la un adăpost pentru inimă, mai mult decât la o casă oarecare.

Muzica originală dă impresia că a fost concepută pe baza unei arii largi de culori și texturi tonale, fiind strălucit interpretată într-o deja bine închegată formulă de trio sau cvartet. Inteligența pianistică, virtuozitatea și profunzimea care reies din aceste piese ne arată un muzician a cărui ascensiune merită admirată pas cu pas. Alături de el sunt basistul Reuben Rogers, bateristul Eric Harland și saxofonistul Mark Turner. Home este un album sofisticat, plin de energie, care ne duce în zona sigură a artiștilor dedicați total, capabili să ne dezvăluie magia muzicală în starea ei pură.

Berti Barbera