Înapoi la: Emisiuni

Portret de compozitor - Serghei Rahmaninov cu Sorina Bobeico

Rahmaninov XXVIII
Vineri, 13 Mai 2011 , ora 9.30
Rahmaninov XXVII
Joi, 12 Mai 2011 , ora 9.30
Ne înrudim cu el!

Arborele său genealogic duce, în mod surprinzător, către domnitorul moldovean Ștefan cel Mare, așa cum aflăm din datele oferite de însăși familia compozitorului, al cărei titlu nobiliar se leagă tocmai această neașteptată, dar onorantă pentru melomanii români, descendență. Așa cum reiese din datele publicate în 1895 de matematicianul rus Ivan I. Rahmaninov, profesor și rector al Universității „Sf. Vladimir” din Kiev, dar și dintr-o adeverință eliberată de oficialitățile din Tambov, prin care era certificată descendența nobiliară a lui Serghei Rahmaninov, neamul Rahmaninovilor pornește de la unul dintre fiii lui Ștefan cel Mare, și anume Ion, sau Ivan, supranumit Vecin, cel care s-a stabilit în anul 1483, împreună cu familia, la Moscova, în urma căsătoriei surorii sale Elena cu marele Cneaz Ioan al III-lea al Rusiei. Fiul lui Ion Vecin, numit Vasile, sau Vasili, a fost supranumit „Rahmanin” (pe timpuri, în zona moscovită acest cuvânt caracteriza o persoană foarte deschisă și generoasă), de unde și numele descendenților săi.

Serghei Rahmaninov – traseu de viață

Deși s-a născut într-o familie înstărită, în copilărie a suferit mari lipsuri: ca urmare a firii risipitoare a tatălui său, moșiile au fost vândute una după alta în contul datoriilor, iar familia s-a văzut nevoită să se mute la St.Petersburg, unde a închiriat un apartament modest, și să solicite burse gratuite pentru educația copiilor. Situația s-a agravat după separarea definitivă a părinților. Din acea perioadă datează una dintre pozele lui Rahmaninov, în care biografii surprind privirea pierdută și tristă a copilului.

El însuși a fost un familist model: și-a adorat soția, cele două fiice și nepoții. Înconjurat de dragostea acestora, uita de înclinația sa firească pentru melancolie… Era un introvertit. Nu-și afișa niciodată emoțiile în public, nu-i plăceau interviurile, evita reuniunile mondene. În ochii contemporanilor, părea o persoană greu abordabilă, orgolioasă și distantă. „Nimic mai fals!” - susțineau apropiații, care explicau această impresie generală prin timiditatea de care era cuprins Rahmaninov în prezența necunoscuților. În fapt, era binevoitor față de toată lumea, iar acest fapt devenea evident în cerc restrâns, în familie sau alături de prieteni. Ieșeau atunci la lumină cele mai alese calități ale lui Rahmaninov-omul: amabil, iubitor, sensibil, mereu pregătit să ajute, dotat cu un admirabil simț al umorului și cu un râs molipsitor, inconfundabil. Vechiul său prieten, marele Fiodor Șaliapin, venea special în vizită pentru a-l face să râdă și obținea acest lucru reprezentând adevărate show-uri - vorbite, cântate sau mimate - spre deliciul tuturor celor prezenți, dar mai ales al lui Rahmaninov însuși, al cărui râs în cascade putea fi auzit ore întregi după încheierea acestora.

Anii de maturitate

La 44 de ani a fost nevoit să ia viața de la capăt : după ce obținuse consacrarea în Rusia în calitate de compozitor, dirijor și pianist-interpret al propriilor creații (simpla menționare a numelui său pe afișe golea instantaneu casele de bilete), Rahmaninov și-a părăsit țara în urma evenimentelor dramatice din octombrie 1917. Pentru a-și restabili situația financiară și a-și plăti datoriile, singura soluție i s-a părut a fi atunci cariera de pianist-virtuoz, astfel încât a început o muncă îndârjită pentru reconstituirea tehnicii pianistice și însușirea unui repertoriu de concert corespunzător. Scopul său a devenit, de atunci, atingerea perfecțiunii în interpretare. Se spune că odată cu plecarea sa din Rusia, și-a pierdut pentru totdeauna sursa inspirației, că a fost nefericit din această cauză și că activitatea pianistică îi răpea timpul prețios destinat compoziției. Pentru Rahmaninov însă bucuria unui concert reușit echivala cu satisfacția adusă de compoziție, astfel încât, după propriile mărturii, nu avea de ce să sufere. „Iarna sunt pianist, iar vara – compozitor” – spunea el, deși nu respecta mereu această regulă din cauza programului concertistic încărcat, de aici pornind și numeroasele supoziții legate de o așa-zisă „nefericire”.

Îi plăceau lucrurile de calitate: se îmbrăca la cei mai buni croitori, conducea cele mai bune mașini și, desigur, cânta pe cele mai bune piane: în urma contractului său cu firma Steinway, pianele de concert puse la dispoziție de aceasta îl așteptau oriunde avea turnee.

Multe alte amănunte despre viața marelui compozitor, pianist și dirijor rus - în cele 30 de emisiuni Serghei Rahmaninov din cadrul seriei Portret de compozitor: luni - vineri, ora 9,30, în reluare de la ora 17.
Sorina Bobeico