Interviuri Înapoi

Mihaela Ursuleasa - gânduri despre viitorul său disc

Publicat: miercuri, 7 Iulie 2010 , ora 9.40

Cui îi aparține inițiativa de a înregistra pentru Radiodifuziunea din Köln o serie de lucrări, din care fac parte și piese ale unor compozitori români?

Inițiativa îmi aparține. Va fi al doilea disc care va apărea pe piață în luna ianuarie sau cu puțin înainte de Crăciun, încă nu se știe exact, scos de Casa Edel Classics de la Hamburg.

Primul disc a fost un portret cu lucrări de la Beethoven până la Ginastera și Paul Constantinescu, Toccata lui fiind un fel preview pentru al doilea disc, care are în prim plan creația românească și cea influențată de muzica românească: Enescu, Bartók, Constantinescu, căreia i se adaugă Impromptu-uri de Schubert, pentru că am trăit o vreme în Austria, iar Schubert s-a inspirat din muzica folclorică austriacă. Deci va fi un disc foarte frumos. M-am întors recent de la Köln, unde am înregistrat timp de cinci zile toate aceste piese. Sunt foarte curioasă cum va ieși, dar cred că va fi o surpriză și pentru cei din țară, și pentru cei de afară.


Tot pentru acest disc ați colaborat și cu violonistul Gilles Apap.

Da. Va fi un bonus track. Discul cuprinde concret trei Impromptu-uri op.postum de Schubert, care fac parte dintre piesele mele preferate, două Dansuri românești de Bartók (nu dintre cele șase pe care le cunoaște toată lumea; le auzisem mai demult cu Radu Lupu și mă îndrăgostisem de ele imediat), Suita de Paul Constantinescu. Apoi ne-am gândit la Enescu.

Sunt multe lucrări ale lui pe care vreau să le imprim și o voi face în viitor, doar că din punct de vedere al minutajului, Suitele nu puteau intra. Așa că am găsit din întâmplare, printr-un mare noroc, prin compozitoarea Violeta Dinescu, transcripția pentru pian a primei Rapsodii, făcută de Enescu. Și mi-am zis: de ce să nu începem cu asta?! Pentru că muzicienii străni îl cunosc pe Enescu, dar omul de pe stradă nu. Așa că începem cu Rapsodia nr.1 care este bine primită de toată lumea, este hitul lui Enescu. În ultima zi a venit Gilles Apap, la invitația casei de discuri. Cu el am imprimat Rapsodia a II-a de Bartók, unde de asemenea există motive folclorice românești.


Va exista și un al treilea disc în această serie?

Bineînțeles. Sunt deja trei sau patru discuri în plan. Eu am foarte multe idei, care nu pot să încapă pe un singur disc. Sunt foarte recunoscătoare Casei Edel Classics pentru că este foarte deschisă să lucrăm împreună, la noi idei. Asta mă bucură foarte mult.


Vă mulțumim și vă dorim să se concretizeze toate ideile pe care le aveți. Sperăm ca și ascultătorii noștri să aibă cât de curând acces la aceste noi înregistrări.

Acum se poartă discuții pentru ca discul să apară și în România. Acolo am publicul cel mai larg.

Interviu de Monica Isăcescu