Înapoi

Orchestra RAI din Torino cu Juraj Valcuha la pupitrul dirijoral

Publicat: vineri, 14 Septembrie 2012 , ora 10.12

A doua zi a Festivalului Orchestrelor Radio RadiRo, cea de luni, 24 septembrie, propune pentru ora ora 19.30, la Sala Mare a Palatului din Capitală, concertul Orchestrei Rai din Torino condusă de Juraj Valcuha, un concert ce-l aduce în ipostază solistică pe violonistul Alexandru Tomescu. În program figurează două mari opusuri ale repertoriului rus, Concertul op. 35 în Re major pentru vioară și orchestră de Piotr Ilici Ceaikovski și Simfonia nr. 3 op. 44 în la minor de Serghei Rahmaninov. Orchestra Rai din Torino, înființată în 1994 i-a avut ca principali mentori pe Georges Pretre și Giuseppe Sinopoli și susține stagiuni regulate atât la Torino, cât și în alte mari orașe italiene. Din 2009, prim dirijor al ansamblului italian este Juraj Valcuha, muzician ceh care s-a specializat timp de doi ani la Sankt Petersburg cu marele pedagog Ilya Musin și care a beneficiat, de asemenea, la Paris de îndrumările profesionale ale lui Jorma Panula.


Juraj Valcuha
într-un fragment din interviul acordat colegei noastre Petra Gherasim:

"Sunt bucuros și încântat de invitația ce mi-a fost adresată, deoarece am auzit multe lucruri bune despre publicul de aici, unul foarte entuziast, dar și bun cunoscător. Asta ca să nu mai vorbim despre marii muzicieni români. Pentru mine este o mare plăcere să vin să dirijez la București."


Violonistul Alexandru Tomescu este deja un solist care nu mai are nevoie de prezentare, succesul de care se bucură în rândul publicului fiind demonstrat de anvergura remarcabilă a activității sale din prezent. Orchestra Rai din Torino, Juraj Valcuha, Alexandru Tomescu și două capodopere ale repertoriului rus - iată datele unui concert eveniment pe care vă invităm să nu-l ratați în seara de 24 septembrie, la Sala Mare a Palatului din Capitală. Concertul va fi transmis în direct, de la ora 19 și 30 de minute, la Radio România Muzical și Radio România Cultural.