Acum: 16.00
Cutia cu amintiri • Comorile ascunse în Fonoteca Radio România.
Urmează: 17.00
Suflet de chitară • Pentru unul dintre cele mai iubite instrumente.

 

Apoi: 17.30
Portret nonconformist • Un portret de week-end... reinventat.

 


Cronici

Arhivă : 2017 | 2016 | 2015 | 2014 | 2013 | 2012 | 2011 | 2010 | 2009 | 2008 |

Angela Gheorghiu în studiourile Radio România

Publicat: miercuri, 23 Iunie 2010 , ora 12.57
 
Bookmark and Share

Ieri s-a derulat un eveniment important pe care l-am anunțat de altfel prin rețeaua Facebook pentru cei care urmăresc știrile Radio România Muzical prin această modalitate. Angela Gheorghiu, celebra Angela Gheorghiu, a fost prezentă în 22 iunie 2010, în studiourile Radio România pentru a înregistra o piesă alături de o fostă colegă de școală de la Liceul de muzică "George Enescu", dar care a studiat canto popular, Eugenia Moise, cele două fiind acompaniate de Orchestra Națională Radio care a fost condusă de Tiberiu Soare. Piesa interpretată: Ciobănaș cu trei sute de oi.

Angela Gheorghiu și-a dorit, și a exprimat acest lucru în conferința de presă, să realizeze o imortalizare sonoră a prieteniei purtate în anii liceului, între 1980-1984, cu Eugenia Moise. Angela Gheorghiu și Eugenia Moise au studiat la Liceul George Enescu din București.

Soprana a accentuat faptul că este deschisă tuturor colaborărilor care i-au fost solicitate și care i s-au părut interesante, așa cum a fost cazul concertului ei de la Teatrul Național din București, unde a cântat alături de Dan Grigore și a recitat Ion Caramitru, dar și cazul altor proiecte recente cu muzicieni români.

Sigur că s-a pus întrebarea ce se va întâmpla cu aceste înregistrări. Angela Gheorghiu a răspuns că ele reprezintă practic un document pentru Fonoteca Radio - și sperăm să-l punem cât de curând la dispoziția publicului - și că este posibil să devină parte a unui proiect discografic pentru următorul ei CD, dar deocamdată nu poate să dea amănunte nici despre acest CD, nici despre lansarea lui, nici despre alt tip de repertoriu care este cuprins pe acest disc.

În orice caz, ceea ce știm este că va apărea un nou CD al Angelei Gheoghiu, pentru EMI Classics și că pe acest CD va figura cu siguranță o piesă românească pentru că Angela Gheorghiu, după cum din nou a declarat în conferința de presă, rămâne fidelă crezului ei, că pe fiecare disc și în fiecare recital trebuie să fie inclusă o lucrare românească.


Cristina Comandașu