ACUM:
12.30
Jazz á la carte
Jazz de week-end, pentru toți.
Urmează: 13.00 CD Review
Apoi: 15.00 Calendar muzical Compozitori și interpreți - de care ne amintim cu drag.

Cronici Înapoi

Aniversare fără strălucire

Bookmark and Share
Publicat: marți, 29 Noiembrie 2011 , ora 14.02

Seria manifestărilor menite să marcheze aniversarea celor nouă decenii de la instituționalizarea Operei Române din București (nicidecum a… Operei Naționale, cum apare notat pe "fluturașul-program") a debutat cu un concert-spectacol care, sub genericul Maeștrii scenei lirice, s-a dorit un omagiu adus tuturor celor care, de-a lungul timpului, au contribuit la înflorirea sau măcar la continuarea activității teatrului care a cunoscut și momente de glorie și perioade de penumbră, parte dintre artiștii de altădată aflându-se în sală, urmărind (după aproape o jumătate de oră de așteptare) evoluția ansamblului de azi care, cu Iurie Florea la pupitru, a propus o secvență (anost realizată) din Tabloul Triumfal din opera Aida de Verdi, soliști fiind balerinii Laura Blică-Toader și Gigel Ungureanu, acesta regăsindu-se apoi și în celebrul Adagio din actul II al baletului Lacul lebedelor de Ceaikovski, dansând cu eleganță alături de Bianca Fota, secondați de corpul de balet; iar Cristina Dijmaru și Bogdan Cănilă au ales Pas de deux din Don Quijote de Minkus (incluzând deci și variațiile), bine interpretat, dar mult prea amplu (și) în raport cu toate celelalte pagini derulate ulterior.


Regie prea puțin inspirată

De ce au fost programate trei soprane la rând, nu am prea înțeles, dar Irina Iordăchescu a "atacat" aria mare din Traviata, Mariana Colpoș a parcurs o arie dintr-o altă operă verdiană - I due Foscari -, iar excelenta Sorina Munteanu a optat pentru o arie din Adriana Lecouvreur de Cilea. A urmat tenorul clujean Cristian Mogoșan în Paiațe de Leoncavallo, tentat astfel de un repertoriu mult prea dramatic pentru glasul său liric, rezolvând însă cu acuratețe dificila partitură. Nu pot spune același lucru și despre mezzosoprana Andrada Roșu, de asemenea colaboratoare a ONB, invitată din același oraș transilvan, etalând, în aria Principesei Eboli din Don Carlo de Verdi, un material generos, dar cu serioase deficiențe tehnice în registrul grav și acut. Baritonul Iordache Basalic a accentuat, în cavatina din Bărbierul din Sevilla de Rossini, latura amuzantă (mai aproape de grotesc), basul Horia Sandu a revenit la repertoriul verdian prin aria din Macbeth, pentru ca, după Intermezzo din Cavalleria rusticana de Mascagni, orchestra să-l acompanieze pe tenorul Robert Nagy în aria lui Calaf și apoi, în compania sopranei Sorina Munteanu și a corului (pregătit, ca de obicei, de maestrul Stelian Olariu) să susțină finalul din Turandot de Puccini, dorindu-se o apoteoză a unei seri care a rămas totuși departe de strălucirea evenimentului, chiar dacă aplauzele au fost entuziaste.


Despre ce vorbim?

Într-un decor ce alterna draperiile de pluș (evident, roșu…) cu proiecțiile, apelând la costume din recuzita teatrului, în scenografia gândită de directorul Cătălin Ionescu-Arbore care, surprinzător, a apărut notat și ca… regizor, alături de Cristina Cottescu, artiști ai teatrului și invitați (deși era de așteptat ca un astfel de program să fie oferit exclusiv prin propriile forțe) s-au străduit să ne convingă că nivelul actual este… așa cum este. La fel de ciudată a fost și prezentarea citită de Marius Constantinescu, redactor TVR, care s-a referit la istoria Operei privită… prin prisma sa, afirmând că în copilărie a făcut cursuri de balet dar… nu i-au plăcut, că ar fi vrut să cânte dar din fericire nu a concretizat acea dorință, că a crescut fie în culise, fie pe platourile de televiziune, deși firesc ar fi fost să se refere strict la evenimente notabile și la maeștrii acelei scene, nicidecum la amintirile și experiențele personale, mai ales că nu s-a regăsit niciodată printre cei implicați cumva în existența teatrului.


Fără vibrație, fără încărcătură emoțională

Pe de altă parte, enumerarea artiștilor aplaudați de-a lungul celor 90 de ani s-a dovedit "încurcată" și incompletă (cine a făcut oare "listele"?…), asemeni montajului filmat ce cuprindea afișe și fotografii din trecutele decenii, dar și date incorecte, incredibil fiind și "saltul" peste anii '80, decupați pur și simplu din istoria Operei. De altfel, ciudățeniile au continuat pentru că, înainte de fragmentul puccinian, prezentatorul a precizat, probabil în numele conducerii, că în foaier vor primi diplome (în ordine alfabetică) doar foștii angajați care au confirmat prezența. Adevărul este că în urmă cu aproximativ o lună s-a trimis prin e-mail și s-a postat pe site un anunț prin care cei care au activat în teatru și doreau să participe erau rugați să contacteze ONB la o adresă de mail sau la telefon, deși pe de o parte prea puțini dintre cei ajunși la vârsta senectuții utilizează computerul și internetul, iar pe de altă parte normal era ca ei să fie sunați și invitați, nu să… solicite invitarea la sărbătoarea lor!…


Poate la centenar…

În treacăt fie spus, nici titlul serii nu a fost prea inspirat, pentru că, referindu-se la "scena lirică", îi excludea pe balerini și coregrafi care… nu se înscriu în genul liric… Și "serialul" poate continua chiar prin concepția zilelor festive, anunțul oficial menționând că în 8 decembrie se împlinesc cei 90 de ani de când s-a ridicat cortina pentru primul spectacol al Operei Române instituționalizate - Lohengrin de Wagner dirijat, simbolic, de către George Enescu -, deci era firesc să fie programat acel titlu și acum, exact în 8 decembrie, dar opera wagneriană se cântă în… 3 decembrie, pentru ca în seara aniversară să se deruleze… o Gală de balet! (că tot se scrie despre "scena lirică" și, oricum, ansamblul coregrafic al teatrului s-a creat câțiva ani mai târziu). Greu de "decodificat" toate acestea… Cât despre o amplă expoziție care să încerce o retrospectivă a performanțelor și artiștilor din toți acei ani de mare efervescență…

În sală am întâlnit parte dintre cei de multă vreme pensionari, prea puțini dintre cei de astăzi, dar din păcate nici în foaier, nici pe scenă nu am simțit vibrația specifică evenimentului, încărcătura emoțională și anvergura pe care Opera nonagenară și cei care au slujit-o ar fi meritat-o din plin. Poate la centenar…

Anca Florea