În stagiunea camerală a Filarmonicii bucureştene s-a regăsit şi un recital aparte, avându-l în prim plan pe experimentatul flautist Nicolae Maxim, evoluând alături de instrumentişti din generaţii diferite, numitorul comun fiind activitatea lor în cadrul orchestrei Filarmonicii, unde protagonistul serii a fost angajat în 1961, imediat după absolvirea Conservatorului.

Surprinzând prin limpezimea sunetului, prin frazarea suplă şi respiraţia amplă, dar şi prin vitalitatea şi implicarea în demersul interpretativ, fără a lăsa să se "ghicească" trecerea anilor, flautistul a cântat cu siguranţă şi reală plăcere în opusuri din epoci diverse, propunând trio-uri de Haydn sau Loeillet, apoi Triosonata de Telemann în care parteneri i-au fost aceiaşi Felicia Greciuc - o bună oboistă - şi Laurenţiu Darie - fagotist elogios recomandat, dar şters şi incert în plan ritmic -, precum şi harpista Miruna Vidican, partitură parcursă - ca şi cele precedente - cam fără relief, dezechilibrele şi lipsa de omogenitate devenind o constantă. Trecând apoi la secvenţe decupate şi adaptate din oratoriul Copilăria lui Hristos de Berlioz, mă aşteptam ca în abordarea flaut, oboi, harpă să se remarce o diferenţiere stilistică, însă derularea monocromă a rămas în linia lucrărilor anterioare, cântată cu onestitate şi bune intenţii. Dar Nicolae Maxim a dovedit şi atracţia către muzica modernă, incluzând în program piesa Hore de flori de Violeta Dinescu pe versuri de Magda Isanos, prezentată în primă audiţie bucureşteană, în compania sopranei Anna Mirescu, la rândul său o solistă ce poate susţine şi rezolva cu dezinvoltură şi rigoare scriituri din cele mai dificile, lucrarea constituind un test în acest sens, trecut cu brio, alternând maniera semi-parlato cu rostirea frânturilor de vers, cu salturile intervalice şi dificultatea ţesăturii la care autoarea apelează frecvent, flautul având însă şi o linie melodică mult mai legată şi mai accesibilă; iar glasul limpede, bine condus, urmărind cu expresivitate sensurile cuprinse în text, a fost pus în valoare, pe cu totul alte coordonate, şi în liedul Sus de Doru Popovici, miniatură realizată cu fineţe în sonurile discrete ale harpei. Rămânând în lumea muzicii de secol XX, Nicolae Maxim, Felicia Greciuc şi Laurenţiu Darie au oferit, de asemenea în primă audiţie la noi, Trio op. 60 de B. Hummel, gândit în zboruri, triluri şi scurte intervenţii întretăiate, instrumentiştii vădind o subliniată deschidere pentru astfel de lucrări, având şi percutanţă şi sincronizare şi o anume expresie, aspecte pe care aş fi dorit să le remarc şi în prima parte a programului.

Din prezentarea lejeră a criticului muzical Petre Codreanu am aflat, între altele, că Nicolae Maxim cântă de 53 de ani pe scena Ateneului, în orchestră, ca solist sau în formule camerale, dar cel puţin ciudat în programul sală - generos în detalii referitoare la tineri ce susţin recitaluri la sala mică -, nu s-a găsit spaţiu nici măcar pentru o fotografie a flautistului, necum pentru o prezentare a performanţelor sale de-a lungul a peste jumătate de veac… tocmai la Filarmonică!...