Miercuri, 17 decembrie 2014, la conducerea Orchestrei de Cameră Radio se va afla Matei Pop. Tânărul dirijor se bucură deja de o activitate bogată: a fost invitat la pupitrul Filarmonicilor din Cluj Napoca, Târgu Mureş, Arad, Oradea, Craiova şi Chişinău.

Sunteţi unul dintre reprezentanţii tinerei generaţii de dirijori care, deja, se bucură de foarte mult succes. Ce a contat în alegerea acestei cariere?

Greu de spus în puţine cuvinte… cred că este sunetul orchestrei, care m-a fermecat de când eram mic. Tatăl meu lucra la Filarmonica din Cluj şi, astfel, de multe ori nu numai că veneam la concert, dar aveam şi posibilitatea de a urmări repetiţii. Cam la vârsta de 12 ani, cu prilejul unei repetiţii unde s-a făcut Mozart, Simfonia I, era un dirijor austriac care lucra frumos cu orchestra. De fiecare dată după ce oprea şi dădea indicaţii se auzea o îmbunătăţire a sunetului de orchestră şi cred că deja de atunci mi-am dorit acest lucru.

În alegerea acestui drum, al muzicii, a contat faptul că tatăl dumneavoastră activa în domeniu?

Cu siguranţă da. N-aş putea să spun însă cât de mult a contat; eu am avut şi alte pasiuni, dar până la urmă... nu că a învins muzica, dar aşa a făcut întâmplarea că am ales cariera de muzician.

Şi pentru că vorbim de dirijat şi de faptul că muzica a învins, de asemenea, compuneţi...

Într-adevăr. Deocamdată timpul nu îmi prea permite să scriu pentru că meseria de dirijor este una foarte solicitantă atât ca timp de pregătire, cât şi psihologic vorbind şi, la început de drum, fiind foarte tânăr, eu unul nu pot să împart timpul în aşa fel încât să şi scriu mult. Foarte rar mai scriu ceva. Pe moment contează mai mult dirijatul. Probabil în timp am să reiau şi scrisul.

Ce vă inspiră?

În primul rând sunetul instrumentelor. Apoi, sigur că în muzică există o tradiţie pe care, pe măsură ce au trecut secolele, se îmbogăţeşte tot mai mult, chiar dacă trebuie remarcat faptul că în prezent există şi o anume derută stilistică - în sensul că unii persistă în a căuta mereu drumuri noi şi astfel muzica s-a îndepărtat foarte mult de ascultătorul mediu, pe când alţii încearcă să revină la sonorităţi mai blânde, care să poată convinge şi un public mai puţin avizat.

Revenind la dirijat… aş vorbi aici de concertele în care aţi activat şi ca moderator. Mă refer la concertele pentru copii. Cât de importantă e apropierea lor de muzică?

Muzica poate face fericit pe orice om care are sensibilitate şi deschidere pentru asta. Nu încape discuţie că acei copii vor putea avea un câştig din muzică. În ce priveşte concertele educative, eu pun problema invers. Sunt foarte importante pentru noi, pentru breasla muzicală, pentru că dacă nu ne creştem publicul cât e mic, pentru un adult, să zicem o persoană la 20-30 de ani care n-a auzit în viaţa ei sunet de orchestră pe viu, e foarte greu de crezut că va mai putea deveni meloman. Pe când dacă noi căutăm apropierea copiilor de mici, atunci aceia dintre ei care au aplecare nativă şi interes vor putea să-şi dezvolte această pasiune. Pentru că trebuie pasiune nu numai ca muzician practicant, ci şi ca meloman. Totul se bazează pe pasiune pentru muzică.

Ajungând la concertul din această seară, cum anume aţi structurat programul?

La început am fost onorat de o nouă colaborare cu distinsa violonistă Cristina Anghelescu, cu care am avut privilegiul de a debuta în primul meu concert ca dirijor, în 2007, la Botoşani. Atunci a cântat Mendelssohn, acum ea cântă frumosul Concert în la minor de Bach. Acesta a fost punctul fix al programului. Am brodat şi am văzut cu ce s-ar potrivi. Fiind o lucrare barocă, imediat am optat pentru Concertul pentru orchestră de coarte al lui Sigismund Toduţă, şi aceasta fiind o lucrare de inspiraţie barocă, chiar dacă este scrisă într-un limbaj modal de mijloc de secol XX. După pauză - Simfonia Italiană de Mendelssohn. Şi Mendelssohn a învăţat mult din creaţia lui Bach - mă refer în special la gândirea polifonică - şi asta se simte în multe pagini ale simfoniei, mai ales în prima parte şi la final.

Vorbim de un sentiment special atunci când dirijaţi în Sala Radio?

Da, fără îndoială că Sala Radio emană o atmosferă deosebită. Este o sală construită la cele mai înalte standarde. Categoric mă simt altfel la Radio.

Veniţi să ascultaţi un program diversificat, cu muzică românească, un solist de cea mai bună calitate şi cu un tânăr dirijor entuziast, care se află deja a doua oară la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio.