Născut la Râşnov, Paul Popescu a absolvit cursurile Universităţii de Muzică din Bucureşti, la clasele de pian şi dirijat, beneficiind de îndrumarea lui Constantin Silvestri. Ulterior s-a perfecţionat la Viena sub îndrumarea profesorului Hans Swarowski. A debutat ca dirijor al Filarmonicii Banatul din Timişoara, apoi a fost angajat al Orchestrei Cinematografiei, al Operei Naţionale Bucureşti şi al Formaţiilor Muzicale Radio.

"Personalitate marcantă a vieţii muzicale româneşti, arta sa este expresia unui remarcabil talent, un fericit echilibru între un temperament viu şi o tehnică riguroasă."

Stimate maestre Paul Popescu, vă dorim un cald La mulţi ani! Iată, o zi din viaţa dumneavoastră în care cred că puteţi să faceţi un bilanţ. Ce a însemnat viaţa dumneavoastră de dirijor, de muzician, alături de mari personalităţi, alături de colegi, alături de cei care au reuşit să construiască o viaţă muzicală românească importantă în cea de-a doua parte a secolului  XX?

Multe amintiri şi muncă foarte intensă pe care am suportat-o toată viaţa mea ca dirijor, ca muzician. La Radio a fost ultima instituţie în care am funcţionat şi am făcut cu plăcere tot ce a rezultat - înregistrări, concerte. Am făcut cu plăcere! Orchestra avansase la un nivel foarte bun când eram împreună cu Iosif Conta - noi am fost colegi şi la Conservator - şi am dat tot ce ştiam ca să iasă lucruri bine prezentate publicului şi bine prezentate pentru imprimări. Am înregistrări cu o serie de lucrări moderne. Am făcut imprimări foarte multe când am venit de la Timişoara, unde am început să dirijez la Filarmonica de acolo. Am venit la Bucureşti, la Cinematografie. Eram specializat, la un moment dat, cu modul de a construi orice partitură. Aveam convingerea că fac un lucru bun pentru orice muzică de film, ce ilustrează o interesantă acţiune şi s-a demonstrat că dacă-i bine înregistrată are priză mare la public.

Dar iată că şi-n radio v-aţi continuat această serie de înregistrări şi, mult mai mult decât atât, aţi fost întotdeauna alături de compozitori. Aţi realizat mii de minute în primă audiţie absolută, multe partituri v-au fost dedicate.

Aşa este. Mi-a făcut plăcere să înregistrez nu numai concertele live, aceste imprimări rămân documente. La Cinematografie, când am început imprimările, acolo mi-am făcut eu şcoala, m-am perfecţionat, pentru că altfel nu se putea; acolo am făcut o şcoală foarte bună ani în şir. La Radio toţi ştiau de îndemânarea mea de a înregistra. Muzica de film trebuia finisată cu duratele foarte clare - 10 secunde, 2 minute, 2 minute şi 3 secunde. Mi-am ascuţit, mi-am perfecţionat ca dirijor acuitatea temporală: nu este un lucru prea uşor. Nu te naşti cu acest simţ al timpului, trebuie să-l exersezi. Pe urmă am fost la operă, unde am avut premiere şi spectacole; tot ce era Wagner eu am dirijat. Am fost mulţi ani acolo şi am făcut şi turnee cu opera prin Europa. Spectacolele de la Paris, Berlin, din oraşe mari precum - Amsterdam, Roma s-au bucurat de succes - am dirijat şi orchestre străine unele foarte bune, altele mai puţin bune. În general, mi s-au oferit posibilităţi de a face concerte bune peste tot şi m-au rechemat. Am fost mulţi ani în şir la orchestrele radio. După ce am încheiat cu opera, Emanuel Elenescu a ieşit la pensie de la radio şi m-am prezentat la concurs, l-am câştigat. La radio am ţinut foarte mult ca să fie colaboratorii la o înălţime europeană şi cred că am reuşit ca orchestra să ajungă la un moment dat foarte bună şi foarte apreciată. Am realizat programe multe, sute de concerte, plus înregistrările pentru care eu m-am considerat un specialist, şi am fost specialist.

Se spune despre dumneavoastră că sunteţi unul dintre dirijorii care simt dramaturgia discursului muzical de la prima vedere.

Vă mulţumesc pentru apreciere. M-am oferit cu tot ceea ce ştiam în momentul când începeam un concert, începeam o imprimare. Ciclul de simfonii de Beethoven, Ceaikovski - toate simfoniile, Enescu - toate simfoniile, le-am prezentat într-o stagiune, fiecărui compozitor dedicându-i un amplu portret. Şi cred că am făcut foarte bine că şi acum se mai gândesc instrumentiştii care au rămas de pe vremea mea şi se bucurau şi mă întrebau de ce nu mai facem din nou. Eee, asta e altă poveste!

Dacă ar fi să o luaţi de la capăt aţi face acelaşi lucru, aceeaşi meserie?

Exact aceeaşi meserie, pentru că am luptat foarte mult - zeci şi zeci de ani de dirijat în ţară, la instituţii foarte avansate, foarte bine cunoscute, cu profesionişti de rang - şi am avut satisfacţii pentru deoarece muzica a fost pentru mine un fel de conducător ascuns care a ieşit la iveală. Simţeam cum evoluez. Am făcut eforturi ca să poată fi deosebite ca stil şi gen fiecare piese - concert, simfonie, suite şi aşa mai departe ce sunt prezentate în concert. Am înregistrat multă muzică nouă pentru că îmi făcea plăcere să aduc la cunoştinţă publicului pe compozitorii care erau foarte mulţi, foarte dotaţi şi muncitori, colegi de-ai mei mai în vârstă şi mai tineri. Am făcut mult muzică, cu toată plăcerea. Îmi amintesc cum eram chemaţi la radio pentru înregistrări zile întregi, doream să prezentăm ceea ce se creează astăzi, compozitori talentaţi din toate generaţiile. Am mers pe linia asta toată existenţa mea de cincizeci şi ceva de ani de dirijat. Asta a fost, pe scurt.

Noi vă dorim un cald La mulţi ani şi vă mulţumim pentru tot ceea ce aţi făcut pentru noi şi pentru muzica românească.

Cu multă dragoste.