Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Încep Zilele Estivale ale Muzicii Românești

Publicat: luni, 6 Iulie 2020 , ora 0.00
În perioada 7-12 iulie 2020, vor avea loc Zilele Estivale ale Muzicii Românești, organizate de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România. Aula Palatului Cantacuzino din București va găzdui recitaluri de muzică contemporană, în interpretarea unor apreciați artiști români. Evenimentul care deschide seria îl va avea în prim-plan pe Ion Bogdan Ștefănescu - interpret la flaute, sona, tiuga și bandă. Sub genericul The World of Sounds Immediately After, muzicianul va prezenta, între altele, creații de Dinu Ghezzo, Irinel Anghel, Mihaela Vosganian și Violeta Dinescu. Toate concertele din cadrul festivalului amintit, organizat prilejul împlinirii unui secol de la înființarea Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România, vor începe la ora 19,00.
Larisa Clempuș