Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Daniel Ciobanu în Festivalul Enescu online

Publicat: sâmbătă, 20 Iunie 2020 , ora 0.00
Seria înregistrărilor online propuse de organizatorii Festivalului Internațional "George Enescu" continuă astăzi, 20 iunie 2020, cu concertul susținut în data de 4 septembrie 2019 de Orchestra Națională Simfonică a Radiodifuziunii Poloneze sub bagheta lui Cristian Mandeal. Din program au făcut parte Concertul nr. 3 op. 26 pentru pian și orchestră de Serghei Prokofiev, cu Daniel Ciobanu în ipostază solistică și versiunea concertantă a operei "Castelul Prințului Barbă-Albastră" de Bela Bartók, cu mezzo-soprana Allison Cook și baritonul Derek Welton. Înregistrarea concertului poate fi urmărită pe siteul festivalenescu.ro până în data de 23 iunie.