Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Deschiderea stagiunii online la Filarmonica „George Enescu”

Publicat: miercuri, 1 Aprilie 2020 , ora 0.00
Filarmonica ''George Enescu'' se alătură instituțiilor muzicale care și-au mutat activitatea în mediul online. Mâine, 2 aprilie 2020, are loc deschiderea unei stagiuni speciale, în care se vor transmite, în fiecare joi, începând cu ora 19:00, cele mai importante concerte înregistrate în ultimii ani. Transmisia de mâine îi va avea ca protagoniști pe dirijorul Christian Badea și pe pianistul Daniel Ciobanu, într-un program cu cele două Rapsodii Române de George Enescu, poemul simfonic ''Acteon'' de Alfred Alessandrescu, Rapsodia de Serghei Rahmaninov pe o temă de Paganini și selecțiuni din suitele ''Carmen'' de Georges Bizet. Este vorba despre un concert din noiembrie 2018, din seria ''Concertele Centenarului de la Ateneul Român''.
''Nu vrem să rămânem departe de publicul meloman în aceste vremuri atât de dificile, de aceea vom difuza online înregistrări ale celor mai importante concerte din stagiunile Filarmonicii George Enescu. Avem în vedere concerte simfonice, vocal-simfonice, camerale, corale și recitaluri'', a declarat într-un comunicat de presă Andrei Dimitriu, directorul general al instituției.
Înregistrările vor fi disponibile timp de 48 de ore de la difuzare pe site-ul, pe pagina de Facebook și pe canalul de YouTube ale Filarmonicii ''George Enescu''.
Alexandra Scumpu