Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Constantin Silvestri omagiat la București

Publicat: miercuri, 23 Octombrie 2019 , ora 0.00
Pentru că în 2019 se împlinesc 50 de ani de la trecerea în eternitate a muzicianului român Constantin Silvestri, Radio România Muzical organizează evenimentul "Fenomenul Silvestri. Un portret al dirijorului compozitorului și pianistului", ce va avea loc miercuri, 6 noiembrie, începând cu ora 19.00. Sala Cerchez a Muzeului Național Cotroceni va găzdui un scurt recital cu lucrări de Constantin Silvestri, interpretate de pianista Anda Anastasescu, președinta Fundației Silvestri din Marea Britanie. Programul anunță, de asemenea, o masă rotundă cu prezentări ale unor reputați muzicieni și cercetători ai creației lui Silvestri, așa cum sunt pianista Anda Anastasescu, dirijorul Nicholas Braithwaite, Glen Gould, inginerul de sunet care a restaurat înregistrările lui Silvestri care pot fi ascultate în prezent pe canalul youtube Silvestri și Bunny Laden, producătorul filmului "Metamorfoze - Transformarea Orchestrei Simfonice din Bournemouth". Vor putea fi urmărite selecțiuni din acest film, dar și o înregistrare cu Silvestri dirijându-și, de la pupitrul Orchestrei Naționale a Franței, o lucrare proprie – Preludiu și Fugă. Pentru a participa la eveniment, vă puteți înscrie pe site-ul Radio România Muzical.
Ana Maria Cazacu