Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Concursul Național de Artă 'Imaginile lui Enescu' și-a desemnat câștigătorii

Publicat: vineri, 6 Septembrie 2019 , ora 0.40
Graficiana Adriana Pop din Cluj-Napoca este câștigătoarea Marelui Premiu la Concursul Național de Artă "Imaginile lui Enescu", la care au participat în total 131 artiști consacrați și 49 de artiști tineri. Premisa concursului a fost reinterpretarea unor lucrări enesciene în limbaj vizual. Lucrarea clasată pe primul loc este inspirată de Suita a III-a pentru pian de George Enescu și a întrunit cele mai multe puncte, conform opiniilor exprimate de juriul format din șase muzicieni: violonistul Remus Azoiței, profesor la Royal Academy of Music, Gabriel Bebeșelea - dirijorul Filarmonicii Transilvania, Cristian Lupeș- dirijor și managerul Filarmonicii din Sibiu, Tiberiu Soare - dirijorul Operei Naționale, pianistul Josu de Solaun și violonistul Alexandru Tomescu.
La secțiunea Pictură, categoria „Artiști consacrați”, lucrarea care a primit Premiul I este inspirată tot de Suita nr.3 pentru pian de George Enescu, fiind semnată de Traian Tamuris din Brăila. La categoria „Tinere talente”, Premiul I a fost acordat lui Costel Chițimuș din Cluj-Napoca, cu o lucrare inspirată de poemul simfonic „Vox Maris” de George Enescu.
La secțiunea Grafică, la categoria „Artiști consacrați”, Margareta Udrescu din București este câștigătoarea Premiului I, cu o lucrare bazată pe Suita a III-a pentru pian, iar la categoria Tinere talente, Andrei Răzvan Neciu din Timișoara a ocupat primul loc, creația sa fiind inspirată de Șapte cântece pe versuri de Clément Marot, semnate de George Enescu.
Artiștii premiați vor avea și posibilitatea prezentării lucrărilor în expoziții personale și de grup.
Vernisajul expoziției va avea loc pe data de 16 septembrie, la Biblioteca Națională. În cadrul expoziției vor putea fi admirate 30 de lucrări selectate în concurs, alături de cele ale unor artiști consacrați, invitați.