Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Festivalul „Enescu” pentru copii – proiect premieră al Festivalului Internațional „George Enescu”

Publicat: duminică, 1 Septembrie 2019 , ora 0.00
Programul manifestărilor culturale asociate Festivalului Internațional „George Enescu” din acest an anunță, în premieră, o serie de spectacole cu rol educativ, reunite sub genericul „Festivalul Enescu pentru Copii”. Manifestările, destinate cu precădere celor mici cu vârste cuprinse între 3 și 12 ani, au ca idee centrală adaptarea, într-un timp scurt și pe înțelesul acestora, a unor momente muzicale importante incluse în concertele Festivalului Internațional George Enescu din zilele de sfârșit de săptămână. Seria celor opt concerte are loc în salonul Mozart al Operei Comice pentru Copii din Capitală și propune audiții muzicale, însoțite de sesiuni educative realizate de muzicienii instituției-gazdă. Activitățile, cu o durată de maxim 30 de minute, desfășoară sâmbăta și duminica, începând cu ora 12.00, după cum urmează: în zilele de 31 august și 1 septembrie au loc primele concerte-lecție, având ca subiect principal viața și creația compozitorului Ludwig van Beethoven, în vreme ce în 8 și 9 septembrie pot fi urmărite scurte recitaluri cu lucrări de George Enescu, Béla Bartók, Claude Debussy și Maurice Ravel. Va urma o nouă săptămână muzicală la sfârșitul căreia, cei mici vor descoperi, în zilele de 14 și 15 septembrie, momente centrale din lucrări simfonice de Richard Strauss și Serghei Rahmaninov. Finalul acestui periplu sonor propune incursiuni în clasicism și romantism, manifestările educative desfășurate în 21 și 22 septembrie aducând în prim-plan creații ale compozitorilor Wolfgang Amadeus Mozart, Johannes Brahms și Piotr Ilici Ceaikovski.
Ana-Maria Cazacu