Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

'Peer Gynt' și 'Carmina Burana' - dublu spectacol reluat pe scena Operei Naționale București

Publicat: miercuri, 22 Mai 2019 , ora 0.00

Opera Națională București prezintă și astăzi, 22 mai 2019, spectacolul dublu - "Peer Gynt" de Edvard Grieg si "Carmina Burana" de Carl Orff, ce a avut premiera sâmbătă, 18 mai. Coregrafia poartă semnătura lui Davide Bombana, iar costumele, decorul și luminile au fost create de Mario de Carlo. În prima parte - "Peer Gynt" - este invitat să urce pe scenă actorul Ion Caramitru. Cantata "Carmina Burana" va fi interpretată de soprana Marta Sandu, tenorul Lucian Corchiș și baritonul Daniel Pop, alături de Orchestra, Ansamblul de Balet, Corul și Corul de copii ale Operei Naționale București. La pupitrul dirijoral se va afla, de la ora 18:30, Tiberiu Soare.

Lucian Haralambie