Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

'Ascultă 5 minute de muzică clasică' - concurs național de desene pentru elevi

Publicat: duminică, 19 Mai 2019 , ora 0.00
Radio România Muzical, cu sprijinul Ministerului Educației Naționale, organizează pentru al patrulea an consecutiv Concursul național pentru elevi "Ascultă 5 minute de muzică clasică", cu două secțiuni, dedicate ciclului gimnazial și, respectiv, primar. Elevii de la clasele V-VIII pot găsi pe site-ul proiectului "Ascultă 5 minute de muzică clasică" fișierul audio al unei lucrări muzicale. Ei trebuie să descopere titlul lucrării și compozitorul ei și să realizeze un desen care să descrie impresiile și imaginile trezite de audiția acelei lucrări. Iar cei mai mici sunt invitați să asculte finalul suitei Pasărea de foc de Igor Stravinski și să realizeze un desen care să exprime imaginile trezite de audiție. Pentru fiecare categorie, un juriu alcătuit din specialiști și reprezentanți Radio România Muzical va stabili desenele câștigătoare. Premiile constau în cărți din colecția Humanitas Junior oferite de Editura Humanitas și CD-uri cu muzică clasică oferite de Universal Music România. Originalele vor fi expediate prin poștă până la data de 20 mai 2019 (data poștei). Mai multe detalii găsiți pe site-ul proiectului www.romania-muzical.ro/5minute.