Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Recital 'Tinere Talente', la Elite Art Gallery

Publicat: marți, 26 Martie 2019 , ora 0.00
Bursierii programului Tinere Talente 2019 al Fundației Principesa Margareta a României prezintă primul lor recital public intitulat Identități. Evenimentul are loc marți, pe 26 martie, de la ora 18:30, la Elite Art Gallery, și include un recital de muzică clasică și vernisajul unei expoziții de artă, care va rămâne deschisă până în 29 martie.
Prin programul național Tinere Talente se urmărește crearea de șanse egale pentru tinerii talentați proveniți din medii defavorizate, prin susținerea și promovarea talentului lor. Proiectul este destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 14 și 24 de ani, care studiază pe parcursul anului la școlile și universitățile de artă și muzică din țară și care provin din familii cu posibilități materiale reduse, punându-i astfel în dificultatea de a-și dezvolta, perfecționa și promova potențialul artistic.
Larisa Clempuș