Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

'Otello' de Giuseppe Verdi la Opera Națională București

Publicat: duminică, 30 Septembrie 2018 , ora 0.00
Opera Națională București, care și-a deschis, seara trecută, noua stagiune 2018-2019 cu premiera spectacolului "Otello" de Giuseppe Verdi, reia astăzi acest titlu, cu o altă distribuție.
Astfel, interpretul rolului titular este tenorul Daniel Magdal, care o are ca parteneră pe soprana Lăcrămioara Cristescu - "Desdemona". În rolul "Jago": baritonul Ștefan Ignat.
Își dau concursul Orchestra și Corul Operei Naționale București, aflate sub conducerea dirijorului Mihnea Ignat. Regia poartă semnătura lui Giancarlo del Monaco, iar ora de începere este 18 și 30 de minute.