Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Pianistul Daniel Petrică Ciobanu concertează la Sala Radio

Publicat: vineri, 18 Mai 2018 , ora 0.00
Pianistul Daniel Petrică Ciobanu concertează astăzi, 18 mai 2018, în compania Orchestrei Naționale Radio. Tânărul muzician de 27 de ani este deja laureat al mai multor competiții de prestigiu, cum ar fi Concursul Internațional de Pian Arthur Rubinstein din Tel - Aviv, unul dintre cele mai exigente concursuri de profil, unde Daniel Ciobanu a fost distins cu premiul al doilea și cu premiul publicului. Prezent pentru prima oară pe scena Sălii Radio, pianistul va interpreta ca solist Rhapsody in Blue de George Gershwin și Rapsodia pe o temă de Paganini op. 43 din creația lui Serghei Rahmaninov. Programul se va deschide cu poemul simgonic Ucenicul vrăjitor și se va încheia cu o altă lucrare orchestrală semnată de George Gershwin - Un american la Paris. La pupitrul dirijoral se va afla David Crescenzi din Italia. Concertul va fi transmis în direct, de la ora 19,00, de Radio România Muzical.
Larisa Clempuș