Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Baletul 'Poveste de iarnă' de la Opera Regală din Londra, difuzat mâine la Happy Cinema

Publicat: sâmbătă, 3 Martie 2018 , ora 0.00
Mâine, de la ora 16:00, la Happy Cinema din București va fi proiectată înregistrarea spectacolului de balet „Poveste de iarnă”, care a avut loc în 23 februarie la Opera Regală din Londra. În adaptarea coregrafului Christopher Wheeldon, cu muzică semnată de Joby Talbot, celebra piesă shakespeariană a fost adusă în scenă de balerini precum Lauren Cuthbertson, Edward Watson sau Matthew Ball. Decorurile acestui spectacol prezentat de The Royal Ballet au fost imaginate de Bob Crowley.
Happy Cinema va mai prezenta, pe parcursul următoarelor luni, și alte titluri din repertoriul The Royal Opera și The Royal Ballet din Londra, precum „Macbeth” de Giuseppe Verdi sau „Carmen” din creația lui Georges Bizet.
Ana Diaconu