Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Se împlinesc 85 de ani de la nașterea muzicologului Iosif Sava

Publicat: joi, 15 Februarie 2018 , ora 11.46
În 15 februarie se împlinesc 85 de ani de la nașterea muzicologului, pianistului, clavecinistului și criticului muzical Iosif Sava, personalitate marcantă din peisajul cultural românesc în cea de-a doua jumătate a secolului XX. Un om cu o viziune asupra culturii și apărător al 'marii muzici', Iosif Sava a activat neîntrerupt timp de 30 de ani în cadrul Radioului și al Televiziunii, aducând, cu vocea sa inconfundabilă, educația muzicală la îndemâna oricărui doritor.
A fost recompensat cu o serie întreagă de premii și distincții, între care Premiul Academiei Române, șase premii ale UCMR, patru premii ale Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România, Premiul Colegiului Criticilor Muzicali – în anul 1980, premiul Revistei Actualitatea muzicală, și altele. Iosif Sava a fost un scriitor prolific, scriind peste 50 de cărți și peste 6000 de articole și studii în presa din țară și străinătate. În amintirea sa, una dintre cabinele în care a lucrat în cadrul Radio România, îi poartă numele.
Radu Mihalache