Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Orchestra Națională Radio concertează în memoria Majestății Sale, Regele Mihai

Publicat: joi, 7 Decembrie 2017 , ora 0.00
Pentru a onora memoria Majestății Sale, Regele Mihai I, Orchestra Națională Radio își modifică programul concertului de vineri, 8 decembrie 2017. Sub bagheta dirijorului Matthias Manassi din Germania, violonistul Alexandru Tomescu propune Poemul de Ernest Chausson, Romanța în Fa major de Ludwig van Beethoven și Meditație din opera "Thaïs" de Jules Massenet. În partea a doua, Requiemul de Gabriel Faure va fi interpretat cu participarea Corului Academic Radio pregătit de Ciprian Țuțu. Soliști: soprana Veronica Anușca și baritonul Ștefan Ignat. Concertul va putea fi ascultat, de la ora 19,00, în Studioul "Mihail Jora" sau, în direct, la Radio România Muzical.
Larisa Clempuș