Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Cvartetul Casals din Spania cântă la Ateneu

Publicat: duminică, 15 Octombrie 2017 , ora 0.00
Filarmonica „George Enescu“ în colaborare cu Institutul Cervantes din București, cu sprijinul Centrului Național de Difuzare Muzicală organizează astăzi un recital cameral susținut de prestigiosul Cvartet Casals din Spania, înființat în 1997, la Madrid. De la ora 19,00, sub cupola Ateneului Român, veți putea audia opusuri de Juan Crisóstomo de Arriaga, Mauricio Sotelo și Ludwig van Beethoven.
Seria de recitaluri din toamna acestui an la București este parte a „Proiectului Europa“, un model de internaționalizare a culturii spaniole conceput astfel încât să poată fi adaptat diverselor forme de colaborare cu instituțiile-gazdă.
Radu Mihalache