Arhivă : Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Spectacol pentru copii la Opera Națională București

Publicat: miercuri, 14 Iunie 2017 , ora 0.00
Opera Națională București prezintă astăzi, 14 iunie 2017, spectacolul coregrafic "Magazinul de păpuși", produs de Magdalena Rovinescu. Proiectul aparține Studioului Experimental de Operă și Balet "Ludovic Spiess" al Operei bucureștene, și îi are ca invitați pe copiii care fac parte din Studioul de Balet pentru Copii și Tineret al Operei Naționale București.
Înființată în anul 1982 de către Magdalena Rovinescu, școala de balet pentru copii funcționează de atunci, fără întrerupere, în cadrul Operei Naționale din București. Condus artistic de fosta prim-balerină a Operei Naționale București, Studioul de Balet și-a propus și a reușit să descopere și să promoveze tinere talente. Viitorii balerini sunt selecționați și repartizați în clase de balet specializate în dans clasic, de caracter, modern și contemporan. În fiecare an, munca lor este aplaudată și recunoscută în spectacolul devenit deja tradițional "Magazinul de păpuși".